Inițiativa România solicită o alianță a partidelor noi în București

Autor: Politic Scan

Publicat: 19-02-2016

Actualizat: 19-02-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Inițiativa România a trimis o scrisoare deschisă către mai mulți lideri de partide, pentru crearea unei „platforme comune a partidelor și candidaților integri”.

Scrisoarea este adresată Monicăi Macovei, președintele M10, lui Nicușor Dan, președinte al USB, lui Ștefan Iordache, membru fondator al „200 pentru București”, lui Valentin Licxandru, președinte al Uniunii Creștin Democrate din România, Octavian Bădescu, președinte al organizației București a Mișcării Liberale și lui Ciprian Ciucu, candidat independent la Primăria Capitalei, susținut de M10.

„Sunteți liderii singurelor partide democratice noi – cu valori comune –, înregistrate prin decizie a instanței, care și-au anunțat intenția de a candida la alegerile locale din 2016 în Municipiul București. Partidele dumneavoastră reprezintă, la acest moment, singura speranță de schimbare în bine și alternativă la corupția generalizată a partidelor parlamentare”, se arată în scrisoarea deschisă.

Reprezentanții Inițiativei România declară că de mai bine de trei luni promovează ideea unei platforme civico-politice care să susțină și să prezinte în alegerile locale un proiect comun pentru București, o echipă comună de candidați pentru primăriile de sector și generală și liste comune pentru consiliile locale.

Aceștia anunță că discuții între liderii partidelor amintite mai sus au avut loc în mai multe rânduri, dar cu toate acestea, o decizie privind platforma comună, urmată de acțiuni concrete, au întârziat să apară, din mai multe considerente.

„Am discutat de mai multe ori cu fiecare dintre dumneavoastră și / sau cu reprezentanți ai partidelor dumneavoastră despre acest proiect, am încurajat discuțiile bilaterale dintre dumneavoastră încă de la început și știm că acestea au avut loc. Discuțiile au fost întotdeauna oneste și vă mulțumim pentru acest lucru. Cu toate acestea, deși a existat permanent o deschidere pentru colaborare, decizia și acțiunea concretă au fost mereu amânate din considerente de agendă sau interese de partid, normale până la un anumit punct, sau din cauza unor vechi diferende sau idiosincrazii personale.”

În scrisoarea deschisă se arată, de asemenea, mai multe elemente care formează statu-quo-ul realității electorale, precum fractura între elita politica actuală și societate, legislația electorală care este prohibitivă pentru competiția politică și înnoirea clasei politice, dar și faptul că fiecare dintre partidele amintite se află în marja pragului electoral de 5%, fără șanse reale de reușită, în varianta unei candidaturi solitare.

„Alegând calea solitară a candidaturii, partidele și candidații dumneavoastră își vor împărți voturile și vor ajunge să se atace între ei. Deja, din păcate, în scurtul timp de la anunțarea unui al doilea candidat pentru Primăria Generală, acest lucru s-a și întâmplat.”

Nicușor Dan vs. Ciprian Ciucu: Semnale discrete de adversitate.

„Dați o speranță oamenilor care așteaptă schimbarea și șansa să nu risipească voturi sub pragul electoral, arătați-le că oamenii buni se pot aduna, organiza și renunța la orgolii.(...)Haideți să construim o coaliție a integrității și competenței care să propună un proiect și o echipă de oameni, o alternativă reală și concretă la partidele mari în alegerile locale și, ulterior, naționale. Haideți să construim o platformă civico-politică comună a oamenilor buni care au curajul și forța morală de a vorbi și acționa în direcția binelui comun, care sunt integri și care doresc să scrie împreună o poveste de succes despre competență și cinste în România”, este îndemnul final din scrisoarea deschisă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri