DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ikea investește zeci de milioane euro, în România: Ultima achiziție neașteptată făcută de suedezi

ikea

Ikea vrea să fie independentă energetic în România. Grupul suedez este în spatele unei tranzacţii recente cu parcuri eoliene: vrea să îşi asigure consumul din resurse regenerabile, în acord cu strategia la nivel global a grupului-mamă.

Citește și: Gabriela Firea face un anunț important! Proiectul care vizează vinietele se schimbă-Cine va plăti

Săptămâna trecută, grupul danez Vestas a anunţat că a vândut, cu 136 de milioane de euro, 80% din compania care administrează trei parcuri eolinene din România, fără a dezvălui numele cumpărătorului. Potrivit mai multor surse din piața de energie, citate de economica.net, acesta ar fi Ikea.

Grupul suedez are ca țintă ca, în anul 2020, să își producă din surse regenerabile toată energia pe care o consumă. Pentru a ajunge la un astfel de rezultat a avut un plan pe termen lung. Încă de acum zece ani a anunțat investiții totale de 1,5 milarde de euro în surse regenerabile.

Cele trei parcuri care au făcut obiectul tranzacţiei au, cumulat, o putere care depăşeşte 160 MW, însă cea mai mare parte, 150 de MW, se regăseşte într-un singur amplasament, parcul Pantelimon din judeţul Constanţa. Finalizarea tranzacţiei ar urma să se producă în circa două luni şi depinde de aprobarea Consiliului Concurenţei.

Construcţia de parcuri eoliene a stagnat în ultimii doi ani în România, după ce statul a decis să reducă sistemul de certificate verzi. Investiţiile au devenit astfel neatractive.

Citește și: Ludovic Orban reacționează după declarațiile premierului: Trebuie să plece de la Palatul Victoria

Grupul suedez îşi lărgeşte sfera de activitate din România. În faţă sunt magazinele cu mobilă, două din acest an, dar afacerile sunt mult mai extinse.

Prin divizia sa Vastint este un jucător important pe piaţa imobiliară. Este deja avansată cu proiectul ridicat pe vechea platformă industrială Timpuri Noi şi a investit în birouri ridicate în zona Orhideea. Totodată, are în pregătire un complex rezidenţial întins pe aproape 50 de hectare în nordul Capitalei.

Prin IRU Forest Assets, Ikea deţine circa 47.000 de hectare de pădure. Suprafaţa a fost achiziţionată prin două tranzacţii distincte, iar grupul suedez a ajuns cel mai mare proprietar privat de păduri din România.

Citește și: Rareș Bogdan, replică dură pentru Codrin Ștefănescu: ‘Nefericiților, acest popor a plătit cu sânge dreptul de a spune NU, de a spune JOS’

În trecut, Ikea a avut şi fabrici de mobilă în România, la care a renunţat. Acum preferă să lucreze cu furnizori independenţi.

De celalată parte, Vestas este cel mai mare producător european pentru eoliene. Ultimele rezultate financiare ale grupului danez au fost dezamăgitoare iar printre măsurile de redresare se numără şi o reducere a personalului cu 2%.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.