Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că nu vede niciun motiv pentru care premierul Ilie Bolojan ar trebui să demisioneze, chiar dacă Curtea Constituțională a României (CCR) va respinge legea pensiilor magistraților.
"Este decizia unilaterală a premierului. Din punctul meu de vedere, nu are nici un motiv să-şi dea demisia premierul pentru că ce a ţinut de guvern şi de premier a făcut. A venit cu această propunere de reformă în zona pensiilor de serviciu, ne referim la justiţie acum. Din toate punctele de vedere, inclusiv cel al Ministerului Justiţiei, care, până la urmă, avizează din perspectiva constituţionalităţii unui act normativ care pleacă de la guvern, lucrurile au fost clare, sigur că, până la urmă, decizia finală aparţine Curţii Constituţionale, dar nu văd eu, personal, nici un motiv pentru care premierul ar trebui să demisioneze pentru ceva ce el a făcut cu bună credinţă, un lucru prevăzut în PNRR şi aşteptat de marea majoritate a românilor", a afirmat Mircea Abrudean, întrebat dacă premierul Ilie Bolojan ar putea să-şi dea demisia în cazul în care decizia CCR pe proiectul legii pensiilor magistraţilor ar fi negativă, potrivit AGERPRES.
„Nu luăm în calcul un astfel de scenariu”
Întrebat dacă, în cazul în care ar demisiona din funcţia de premier, Ilie Bolojan ar fi o variantă bună pentru Primăria Capitalei, Abrudean a spus: "Nu cred că luăm în calcul un astfel de scenariu, din punctul meu de vedere, nu ajungem acolo".
Luni, Curtea Constituţională a României discută sesizarea depusă de Înalta Curte de Casaţie de Justiţie în legătură cu legea privind pensiile magistraţilor, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament.
Comentează