Ilie Bolojan ignoră cererea lui Sorin Grindeanu - Primul răspuns al Guvernului României, după cererea PSD de demitere a Dianei Buzoianu

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 10-12-2025 13:16

Actualizat: 10-12-2025 13:31

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Demiterea Dianei Buzoianu, cerută ieri de PSD, rămâne unul din cele mai fierbinți subiecte ale momentului. PSD a anunțat ieri că i-a cerut premierului Ilie Bolojan să o demită pe Buzoianu după ce 100.000 de oameni au rămas fără apă în Prahova.

PSD a cerut demiterea Dianei Buzoianu

Potrivit informațiilor obținute „pe surse”, Grindeanu a cerut demiterea ministrului Mediului, Diana Buzoianu, revocarea conducerii numite de USR la Apele Române, precum și desființarea companiei ESZ Prahova prin trecerea acesteia în administrarea Consiliului Județean Prahova, în cadrul Hidro Prahova. Discuția a avut loc în aceeași zi în care PSD și-a analizat poziția internă cu privire la prestația ministrului Mediului, în urma mai multor critici apărute în partid.

Diana Buzoianu a reacționat cu acuzații

Șefa de la Mediu acuză că de fapt miza ar fi șefii de la Romsilva.

”Să spunem lucrurilor pe nume. Demisia cerută de PSD vine fix în săptămânile în care trebuie să fie negociată în coaliție reorganizarea Romsilva.

Eu am cerut tăierea drastică a numarului de directori - 12 direcții regionale cu câte un director silvic și un director tehnic. PSD a zis: hai să vedem... sigur... acceptăm 12 direcții regionale, dar să rămână câte un directoraș sefuț și la nivel de județ - adică să nu schimbăm nimic, doar să adăugăm niște structuri regionale.

Vă spun clar: eu nu voi semna o astfel de Hotărâre de Guvern. Și nici nu voi fi șantajată cu funcția. Nu m-am născut ministră. Rămân în această funcție cât mai pot curăța din stricăciunile din ultimii 35 de ani. Asta înseamna și reformă reală a Romsilva. Nu joaca de-a câte locuri putem acoperi pentru directorii lor care au întors ochii la mafia lemnului în ultimii ani de zile.”, scrie Diana Buzoianu pe Facebook.

Reacția guvernului

Știripesurse.ro a luat legătura cu purtătoarea de cuvânt a guvernului, Ioana Dogioiu, pentru a afla care este poziția oficială a guvernului după cererea PSD. Răspunsul Ioanei Dogioiu a fost unul concis: Nu am discutat acest aspect cu premierul. Ca dovadă că premierul nu a considerat cererea PSD ca fiind una atât de importantă încât să merite și o reacție pregătită pentru presa curioasă de răspuns.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri