Ilie Bolojan, la 35 de ani de la unificarea Germaniei: Este un partener de încredere

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 02-10-2025 19:58

Actualizat: 02-10-2025 20:24

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com/pnl.ro

Premierul Ilie Bolojan a subliniat, la aniversarea a 35 de ani de la unificarea Germaniei, că România și Germania sunt parteneri de încredere și prieteni apropiați, cu relații solide în economie, cultură și securitate.

Premierul României, Ilie Bolojan, a participat la evenimentul dedicat aniversării a 35 de ani de la unificarea Germaniei, subliniind importanța relațiilor bilaterale dintre cele două state. „Este o bucurie să mă aflu astăzi aici, la marcarea a 35 de ani de la unificarea Germaniei, un moment care a schimbat Europa și a demonstrat că unitatea și libertatea pot construi stabilitate și prosperitate”, a declarat Bolojan.

Șeful guvernului român a evidențiat că România și Germania împărtășesc aceleași valori europene și au construit un parteneriat solid bazat pe istorie comună, legături culturale, conexiuni umane și obiective concrete pentru viitor.

În acest an, România marchează și 145 de ani de relații diplomatice cu Germania, iar semnarea recentului Plan de Acțiune România–Germania confirmă dorința ambelor state de a dezvolta cooperarea în domenii precum economie, energie, infrastructură, securitate și educație.

Premierul a amintit că, din 2024, pe 21 aprilie, România sărbătorește oficial „Ziua Prieteniei dintre România și Republica Federală Germania”, simbol al legăturii solide dintre cele două națiuni.

Germania este cel mai important partener comercial al României, acoperind peste 20% din exporturi, și unul dintre cei mai importanți investitori străini, contribuind la crearea de locuri de muncă și transfer de tehnologie.

Bolojan a mulțumit companiilor germane pentru investițiile realizate în România și angajaților acestora, precum și comunităților de români din Germania și germani din România, care sunt „punți vii” între cele două țări. În domeniul securității, România apreciază sprijinul Germaniei prin misiunea de Poliție Aeriană Întărită desfășurată pe teritoriul nostru din august 2025 și a subliniat potențialul colaborării în industria de apărare.

„România vede în Germania un prieten apropiat. Împreună putem contribui la o Europă mai puternică și mai sigură”, a mai spus premierul.

Ilie Bolojan participă, joi seara, la recepția organizată de Ambasada Republicii Federale Germania la București cu prilejul Zilei Unității Germane, care marchează reunificarea Germaniei din data de 3 octombrie 1990.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri