Ilie Bolojan, mesaj transmis direct la Kiev: 'Este în interesul României să se ajungă cât mai rapid la o pace durabilă și justă în Ucraina'

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 10-05-2025 13:51

Actualizat: 10-05-2025 16:51

Article thumbnail

Sursă foto: Administratia Prezidențială

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a participat sâmbătă, în regim de videoconferinţă, la Summitul "Coaliţiei de voinţă" (Coalition of the Willing), care are loc la Kiev.

"Astăzi, la Summitul „Coaliției de Voință”, am subliniat că este în interesul României să se ajungă cât mai rapid la o pace durabilă și justă în Ucraina.

Acest lucru presupune continuarea sprijinului și garanții solide de securitate pentru această țară. Am convingerea că România va continua să contribuie activ la atingerea obiectivului nostru comun.

Toți liderii au susținut propunerea instituirii unui armistițiu total și necondiționat, pentru o perioadă de 30 de zile, în Ucraina, precum și necesitatea menținerii presiunii asupra Rusiei, inclusiv prin noi sancțiuni, în cazul nerespectării încetării focului. De asemenea, a fost subliniat rolul esențial al SUA și cooperarea strânsă cu acest aliat strategic.

A fost o onoare pentru mine să particip la aceste întâlniri importante, alături de partenerii noștri", a scris Ilie Bolojan.

Ucraina găzduie;te sâmbătă o reuniune a liderilor din ţările aşa-numitei "coaliţii a voluntarilor" dispuşi să-i ofere garanţii de securitate prin participarea la o forţă de menţinere a păcii în eventualitatea unui acord de pace cu Rusia, a anunţat vineri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri