Ilie Bolojan: Moment de reculegere pentru Papa Francisc, unul din mari prieteni ai României

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 21-04-2025 14:11

Actualizat: 21-04-2025 17:11

Article thumbnail

Sursă foto: NICOLAS MESSYASZ / Sipa Press / Profimedia

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis un mesaj emoționant după decesul Papei Francisc, îndemnând la un moment de reculegere în memoria Suveranului Pontif. Bolojan a subliniat că Papa Francisc a fost „unul dintre marii prieteni ai României” și un simbol global al umanității, păcii și solidarității.

 

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, prezent luni la festivitățile prilejuite de aniversarea a 106 ani de la instaurarea administrației românești în Oradea, le-a cerut celor prezenți să păstreze un moment de reculegere în memoria Papei Francisc, „unul din mari prieteni ai României”.

„Hristos a înviat! Înainte de a vă adresa câteva cuvinte, vă rog să păstrăm un moment de reculegere în memoria Papei Francisc, unul din mari prieteni ai României”, a spus Ilie Bolojan.

El participă la festivitățile prilejuite de aniversarea a 106 ani de la instaurarea administrației românești în Oradea.

Alături de Bolojan este prezent și candidatul PSD, PNL, UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu.

Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice, a murit, a anunțat luni Vaticanul într-o declarație video, a relatat Reuters. Avea 88 de ani și supraviețuise recent unei crize grave de pneumonie dublă.

„Dragi frați și surori, cu profundă tristețe trebuie să anunț moartea Sfântului nostru Părinte Francisc”, a anunțat cardinalul Kevin Farrell pe canalul TV al Vaticanului.

„La 7:35 în această dimineață, episcopul Romei, Francisc, s-a întors la casa Tatălui”, a adăugat el.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri