Premierul Ilie Bolojan a semnat Decizia nr. 471/2025, prin care Teodora Stoian este numită în funcția de secretar de stat la Ministerul Justiției, potrivit unui act publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 914 din 3 octombrie 2025. Decizia a intrat în vigoare la aceeași dată.
Numirea vine în contextul în care Guvernul pregătește un amplu pachet de reforme în administrația publică, care include reducerea posturilor bugetare și reorganizarea ministerelor, dar și alte măsuri legate de cumulul pensie-salariu și pensiile speciale.
Cine este Teodora Stoian
Absolventă a Facultății de Drept și a Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din București, Teodora Stoian și-a construit cariera în domeniul juridic lucrând cu companii multinaționale și investitori străini interesați de piața din România.
De-a lungul celor peste 15 ani de activitate, ea s-a specializat în drept comercial, fiscal și administrativ, fiind implicată în proiecte de consultanță juridică de anvergură pentru mediul privat. Activitatea sa s-a extins și în zona de drept public și reglementare.
În trecut, Teodora Stoian a lucrat și în aparatul guvernamental, în calitate de consilier al ministrului Justiției.
Teodora Stoian s-a alăturat USR în anul 2018. În 2024, a fost inclusă pe lista de candidați pentru alegerile Parlamentului European, semn că se bucură de încrederea conducerii formațiunii.
Numirea are loc într-un moment-cheie pentru reforma administrației
Decizia vine pe fondul discuțiilor tensionate din coaliția de guvernare privind reforma aparatului bugetar. Premierul Bolojan susține reducerea personalului în administrația locală, în timp ce PSD condiționează disponibilizările din teritoriu de tăieri de cel puțin 20% în administrația centrală. Surse politice afirmă că propunerile vor fi discutate marți, în ședința coaliției, unde ar putea fi stabilit calendarul final al reformelor administrative.
Comentează