Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ilie Năstase, MESAJ INEDIT după victoria Simonei Halep: 'I-am transmis să fie gurmandă'

Eco Sud SA
Ilie Nastase

Fostul mare tenisman român, Ilie Năstase, a declarat, sâmbătă seara, pentru AGERPRES, că Simona Halep a spart gheaţa impunându-se la Roland Garros, şi a precizat că i-a transmis acesteia să fie "gurmandă" şi să mai câştige şi alte turnee de Mare Şlem de acum înainte.

Citeşte şi: ULTIMĂ ORĂ Staţia de metrou Piaţa Victoriei, ÎNCHISĂ din cauza mitingului PSD

"Finala a început cam complicat pentru Simona, dar asta nici nu mai contează acum, important e că a câştigat. A spart gheaţa, a luat primul Mare Şlem. Am felicitat-o deja, i-am spus: "Bravo, fată, dă-i înainte de acum. Tenisul e ca mâncarea. Cu cât mănânci, cu atât ai mânca mai mult. Să fii gurmandă şi să mai câştigi şi alte turnee". Eu aşa i-am zis şi sper să facă asta", a afirmat Năstase pentru AGERPRES.

Citeşte şi: Se încing spiritele! Protestatarii #rezist ÎNCERCUIŢI de jandarmi din Piaţa Victoriei, la mitingul PSD/ VIDEO

Acesta a adăugat că nu e important că au trecut 40 de ani de la ultimul Mare Şlem câştigat de un român la simplu. "Putea foarte bine să fi trecut şi 50 de ani de la ultimul Mare Şlem, nu e important. Păi ce să mai spunem că unele ţări nu au decât un Grand Slam şi atât. Noi să fim bucuroşi acum, că se poate foarte bine să nu mai vină niciunul. Deci că sunt 40-50 sau 100 de ani, nu contează, important e că l-am câştigat", a precizat fostul tenisman.

Ilie Năstase susţine că turneul de la Roland Garros este unul special pentru jucătorii români. "Simona Halep de când a început tenisul a vrut să câştige turneul ăsta. E normal, pentru că pe zgură a început tenisul. Toţi am început pe zgură, am învăţat tenisul pe zgură şi de aia pentru noi, românii, Roland Garros este cel mai important Grand Slam", a afirmat Năstase.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a câştigat, sâmbătă, primul său titlu de Mare Şlem, după ce a învins-o pe americanca Sloane Stephens în finala de la Roland Garros, cu 3-6, 6-4, 6-1.

Halep (26 ani) a obţinut victoria după două ore şi 3 minute în faţa numărul 10 mondial (25 ani), la a patra sa finală de Mare Şlem, a treia la Roland Garros, după cele din 2014 şi 2017, şi a doua din acest an, prima pierdută în faţa danezei Caroline Wozniacki la Australian Open.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.