Imediat după ce președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de Anul nou, premierul desemnat, Sorin Grindeanu, a făcut același lucru. El şi-a exprimat speranţa, sâmbătă, că Noul An va aduce românilor "linişte, progres şi zile mai bune", dând asigurări că viitorul Guvern va lua măsuri pentru "a creşte calitatea vieţii românilor".
"Anul care tocmai se încheie a fost unul complicat, cu multe încercări. Ţara a cunoscut o perioadă plină de incertitudini care încep să se risipească şi cu toţii sperăm că Noul An ne va aduce linişte, progres şi zile mai bune.
Citește și: Gigi Becali a TURBAT: Ce nume vrea să pună echipei sale de fotbal
Vă asigur că viitorul Guvern va lua de urgenţă măsurile necesare pentru a creşte calitatea vieţii românilor. Încrederea pe care dumneavoastră aţi avut-o în programul nostru de guvernare ne obligă şi ne responsabilizează. Pe această cale, în numele colegilor mei, vă mulţumesc! Îmi doresc ca 2017 să ne aducă tuturor sănătate, încredere şi prosperitate! La mulţi ani!", a scris Grindeanu pe contul său de Facebook.
Comentează