Poliţia spaniolă a anunţat sâmbătă interpelarea a nouă persoane acuzate că au obligat imigranţi clandestini să muncească 'în condiţii apropiate de sclavie' în serele agricole din regiunea Murcia, transmite AFP.
Imigranţii, a căror naţionalitate nu a fost dezvăluită, erau forţaţi inclusiv să lucreze cu insecticide toxice fără să li se ofere echipamentul de protecţie de necesar, printre ei fiind şi femei gravide. De asemenea, în timpul lucrului li se permitea o pauză de numai 15 minute şi erau plătiţi cu sume inferioare salariului minim pe economie, care în Spania este de 756 de euro pe lună.
Dintre cele nouă persoane reţinute, patru conduc o societate agricolă, iar celelalte cinci sunt angajaţi ai unei societăţi de intermediere de forţă de muncă. Aceasta din urmă era monitorizată de autorităţi încă din luna mai, după ce au apărut indicii că pune la dispoziţia altor companii lucrători proveniţi din rândul imigranţilor ilegali, cărora le atribuia identităţi false folosind permise de muncă ale altor imigranţi angajaţi în condiţii legale.
Agenţia pentru drepturi fundamentale a Uniunii Europene (ADF) a avertizat în luna iunie că exploatarea ilegală a muncii imigranţilor, mai ales în agricultură, este o problemă 'endemică' în blocul comunitar. AGERPRES
Imigranţi ilegali, obligaţi să muncească în condiţii apropiate de sclavie în serele din Spania
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

636
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
636

33
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
33

20
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
20

820
Putin își freacă mâinile de bucurie: Cum sunt împinse statele din Asia să cumpere petrol rusesc (Bloomberg)
820

46
Avertizare decălătorie emisă de MAE - Cod roşu de precipitaţii abundente şi rafale puternice de vânt în Grecia
46

2.021
VIDEO „Model Gaza” în Liban - Declarațiile care au stârnit reacții dure: Israelul mută forțat 600.000 de oameni din Liban
2.021

72
FOTO-VIDEO Israelul anunţă că a desfăşurat un amplu val de atacuri nocturne asupra Teheranului / Cel puţin 16 răniţi în urma unor atacuri aeriene ale Iranului în Israel
72

3.891
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
3.891

3.194
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
3.194

211
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
211

73
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
73

75
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
75

84
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
84
















Comentează