DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Importanța tratamentului multimodal al pacientului oncologic

centrul oncologic sanador

Incidența afecțiunilor oncologice este în continuă creștere, iar rapiditatea alterării calității vieții cauzate de cancer trebuie luată în considerare atunci când obiectivul principal este controlul evoluției acestei boli și vindecarea sau ameliorarea simptomatologiei.

Protocoalele de management al patologiilor oncologice sunt în continuă schimbare, nu doar prin disponibilitatea unor medicamente noi și mai bine direcționate, ci și prin progresele în tehnici de imagistică, chirurgie, radioterapie și alte abordări locoregionale.

Afecțiunile oncologice reprezintă o arie de patologie complexă din medicină și, pentru o gestionare corectă, necesită o bună colaborare între specialiștii implicați și o analiză amănunțită a datelor medicale furnizate de investigațiile efectuate. Tratamentul oncologic integrează multiple specialități medico-chirurgicale în beneficiul pacienților, având scop curativ sau paliativ, în cazurile mai severe, iar pacientul oncologic trebuie să parcurgă mai multe etape, pentru a avea rezultate favorabile în combaterea bolii.

După confirmarea diagnosticului de cancer, alături de tratamentele oncologice medicamentoase și de radioterapie, chirurgia oncologică este în continuare singura modalitate ce are potențialul de a vindeca majoritatea cancerelor solide.

Chirurgia oncologică poate ajuta la diagnosticare, poate fi făcută pentru stadializare, poate avea rol curativ sau paliativ (cu scopul ameliorării unor simptome). Principalul obiectiv al intervenției chirurgicale oncologice este, însă, eliminarea totală a tumorii sau a țesutului canceros afectat, atunci când este posibil. La Centrul Oncologic SANADOR, cel mai mare centru privat din România specializat în diagnosticarea și tratarea cancerului, pacienții oncologici au acces la cele mai avansate tratamente și tehnologii în lupta împotriva cancerului, crescând șansele de vindecare după o intervenție chirurgicală oncologică.

Centrul Oncologic SANADOR este cel mai complex centru din sistemul medical privat din România specializat în serviciile medicale oncologice, care vine în ajutorul bolnavilor oncologici, în vederea îmbunătățirii calității vieților acestora. Cu ajutorul tehnologiei performante, echipei de medici dedicați și cu o vastă experiență, în cadrul Centrului Oncologic SANADOR se gestionează cu profesionalism orice caz oncologic, indiferent de complexitatea lui.

Primul pas terapeutic în cazul cancerelor influențează decisiv rezultatele. Astfel, la SANADOR s-a înființat comisia multidisciplinară – Tumor Board, în cadrul căreia se evaluează fiecare caz de către toți specialiștii implicați (chirurgi, oncologi, radioterapeuți, radiologi, anatomopatologi) în conformitate cu ghidurile medicale actualizate. Întâlnirile din comisia multidisciplinară , tumor board, oferă oportunitatea medicilor din specialități diferite de a discuta aspectele legate de diagnostic și de a decide împreună strategia terapeutică optimă. Obiectivul principal este de a îmbunătăți îngrijirea pacientului și de a optimiza rezultatele terapeutice prin stabilirea unui consens între toți specialiștii participanți.

La SANADOR tratăm patologii complexe din sfera oncologiei și ne străduim să facilităm circuitul pacientului în spital prin integrarea mai multor centre într-un singur loc, pentru orice fel de patologie oncologică.

Centrul oncologic SANADOR oferă întreaga gamă de servicii medicale pentru diagnosticarea și tratarea cancerului. Secția de medicină nucleară dispune de tehnologie de ultimă generație pentru identificarea imagistică certă a prezenței unei formațiuni tumorale, prin PET-CTSPECT-CT – investigații utile atât în diagnosticarea cât și în urmărirea pacientului oncologic.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.