Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Importurile de gaze au scăzut cu 34,7%, în primele şase luni din 2023. Producţia a crescut cu 6,3%

Shuttesrtock
gaze

Importurile de gaze au scăzut cu 34,7%, în primele şase luni din 2023. Producţia a crescut cu 6,3%

România a importat, în primele şase luni din 2023, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 696.200 tone echivalent petrol (tep), cu 34,7% (-369.600 tep) mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), informează Agerpres.

Producţia internă de gaze naturale a fost, în perioada ianuarie-iunie 2023, de 3,755 milioane tep, cu 6,3% (222.700 tep) peste cea din primul semestru al anului trecut.

Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, producţia de gaze naturale este estimată să urce cu un ritm mediu anual de 3,6%, în perioada 2023-2026, după o scădere cu 1,1% (la 7,343 milioane tep) în 2022.

În ultima Prognoză a echilibrului energetic, CNSP preconizează pentru 2023 o creştere a producţiei de gaze cu 5,6% (la 7,755 milioane tone echivalent petrol), pentru 2024 cu 2,3% (la 7,935 milioane tep), pentru 2025 cu 2,7% (la 8,15 milioane tep) şi pentru 2026 cu 3,8% (la 8,455 milioane tep).

În ceea ce priveşte importurile de gaze naturale, pentru 2023 este prognozată o scădere accentuată, cu 23,1%, tendinţă care se va menţine până în 2026, cu un ritm mediu anual de 2,2%.

Astfel, pentru acest an, sunt estimate importuri de 1,845 milioane tep, pentru 2024 de 1,79 milioane tep (minus 2,8%), pentru 2025 de 1,755 milioane tep (minus 2,1%) şi pentru 2026 de 1,725 milioane tep (minus 1,8%).

Anul trecut, importul de gaze naturale a înregistrat o scădere de 16,5%, ajungând la circa 2,4 milioane tep, în timp ce exporturile s-au situat la 470.000 tep.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.