Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va discuta luni cererea procurorului general privind începerea urmăririi penale a Elenei Udrea, iar votul în plen va fi dat marţi, a decis Biroul permanent al forului legislativ.
"Am avut o şedinţă a Biroului permanent, în urma unei solicitări a domnului Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, referitoare la formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de doamna deputat Udrea Elena Gabriela, fost ministru al Turismului şi membru al Camerei Deputaţilor. Conform Regulamentului, la orice solicitare Bp se întruneşte de îndată. S-a înaintat scrisoarea către Comisia juridică. Luni, odată cu plenul, Comisia juridică va lucra şi îşi va da avizul. Urmează marţi, după votul final, să fie votul cu bile", a precizat secretarul Camerei, Marcel Ciolacu, informează agerpres.ro.
El a spus că cererea justiţiei în privinţa Elenei Udrea este pentru două infracţiuni de instigare la luare de mită şi sunt 13 volume, cu o medie de 200 de file fiecare.
Procurorul general Augustin Lazăr a trimis Camerei Deputaţilor solicitarea DNA de începere a urmăririi penale pe numele fostului ministru Elena Udrea, pentru două infracţiuni de instigare la luare de mită privind campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2009.
Imunitatea Elenei Udrea, votată marți în Parlament
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.233
VIDEO Ce va face Rogobete dacă PSD decide ca miniştrii social-democraţi să demisioneze: 'Unul dintre scenarii este într-adevăr acesta'
1.233

466
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
466

540
Florin Manole nu comentează explozia prețului la carburanți: Motivul e unul neașteptat!
540

1.062
Risc major pentru România dacă Trump retrage SUA din NATO. Cristian Diaconescu: 'Suntem la limita războiului'
1.062

3.219
Cum a reușit Ilie Bolojan să uite unde locuiește
3.219

1.001
DOCUMENT A fost publicată OUG prin care va scădea prețul la motorină: Guvernul reduce prețul cu 0,3 lei/litru
1.001

2.550
Primarul Capitalei explică ”gaura neagră” numită Arena Națională: Vine cu trei variante pentru a-i reda utilitatea
2.550

4.800
VIDEO Ilie Bolojan, schimb de replici cu Grindeanu în scandalul 'cutiilor de pantofi': 'În apartamentul în care locuiesc, nu ai foarte mult spaţiu să ţii cutii de pantofi. Dacă mai ai şi cărţi, n-ai spaţiu'
4.800

14.032
VIDEO Ilie Bolojan face patru anunțuri cruciale, care schimbă jocul politic din România
14.032

970
VIDEO Ilie Bolojan nu exclude ipoteza în care va ajunge să conducă un Guvern minoritar
970

625
VIDEO Bolojan, despre fisurile din coaliție: 'Este o tehnică electorală de a fugi de răspundere'
625

3.124
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la 'oferta' PSD de a demisiona în 72 de ore: Nu mi-am pus această problemă
3.124

1.603
VIDEO Bolojan vine cu explicația, după ce a schimbat planul inițial: Ce urmează pentru prețurile la pompă
1.603
















Comentează