În culise se lucrează la o întâlnire oficială a lui Nicușor Dan cu Donald Trump

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 18-07-2025 07:40

Actualizat: 18-07-2025 11:39

Article thumbnail

Sursă foto: Administrația Prezidențială

Ministerul de Externe lucrează la o vizită a președintelui Nicușor Dan în Statele Unite. Anunțul a fost făcut la RFI de șefa diplomației române, Oana Țoiu, care precizează că se fac deja demersuri pentru primirea liderului de la Cotroceni la Casa Albă, informează RFI.

Întrebată dacă MAE pregătește terenul pentru o eventuală vizită a președintelui Nicușor Dan în SUA, Oana Țoiu a răspuns: ”Da, sigur că da, este ceva la care lucrăm. De altfel, am și transmis invitația și către Marco Rubio (secretarul american de Stat-n.r.), pentru a veni în România în perioada următoare”.

Ea precizează că ”relația bilaterală este atât de importantă pe fiecare componentă, fie că vorbim de apărare, fie că vorbim de interesul nostru pentru a crește componenta comercială, fie că vorbim de comunitate, pentru că noi avem în America o diaspora puternică și chiar și de dinainte de anii 90 și e foarte important să ne asigurăm că luăm și componenta asta în calcul în vizita de lucru și atunci nu este ceva care să fie bazat pe grabă, dar este ceva la care lucrăm, da”.

Întrebată dacă poate estima când s-ar putea concretiza aceste vizite, șefa diplomației române a răspuns: ”O să anunțăm când se concretizează. Cu siguranță, eu voi fi în SUA în septembrie și pregătim mai multe întâlniri în acest sens, pentru pregătirea întâlnirii dintre cei doi președinți, ulterior”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri