Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

În doar două luni de la accidentul vascular care l-a paralizat, s-a recuperat medical 100%

Radu Pop

Un accident vascular cerebral (AVC), pe care l-a suferit în primăvară, l-a imobilizat la pat, însă Ionel Lepădatu este acum 100% recuperat medical, cu eforturile specialiștilor Spitalului Sfântul Sava din Pantelimon.

Ionel a suferit AVC în 17 mai. A stat internat trei săptămâni în Spitalul de Urgență Floreasca. După această perioadă de stabilizare, pacientul nu putea să vorbească, nicidecum să poată merge sau să-și folosească mâinile.

A fost transferat la Spitalul de Recuperare Medicală Sfântul Sava din Pantelimon, Ilfov.

Când am ajuns aici, pe 7 iunie, eram în stare de inconștiență. Nu mergeam, nu vorbeam, mâinile, foarte slab le mișcam, nu puteam folosi deloc mâna stângă și piciorul stâng. Vorbirea era incoerentă, nu înțelegea nimeni ce spuneam. Nu am cuvinte să spun despre domnii de la kinetoterapie și fizioterapie, cât de bine lucrează și ce profesioniști sunt. Pe data de 2 iulie, am început să mișc mâna și piciorul stângi, iar pe 2 august, iată, sunt recuperat 100%”, povestește Ionel Lepădatu perfect coerent. Merge singur, fără niciun sprijin, și este total independent, în numai două luni de la accidentul vascular ce părea să-l țintuiască la pat pentru tot restul vieții.

content-image

Diagnosticul cu care a fost transferat de la Spitalul Floreasca la Spitalul Sfântul Sava a fost AVC ischemic în teritoriul carotidian bilateral trombolizat, tetrapareză, necroză cap femural bilateral stadiul ll.

În numai două luni, am reușit să-l punem pe picioare, la propriu, pe domnul Lepădatu. Am ținut să-l predau personal familiei, care era puțin încrezătoare că-l vor mai putea vedea mergând, atunci când l-au adus la noi, la Sfântul Sava. Le-am spus atunci că noi facem minuni. Sunt sigură că nu m-au crezut, dar și-au spus că tatăl și soțul drag merită să încerce. Sunt tare bucuroasă că avem încă un succes remarcabil, însă am convingerea că, pe lângă profesionalismul nostru, suntem ajutați de Dumnezeu: El face minuni, prin mâinile angajaților noștri!”, spune managerul Spitalului de Recuperare Medicală Sfântul Sava, din Pantelimon, Ilfov.

Spitalul Sfântul Sava este construit 100% din fonduri private și nu beneficiază de niciun fel de subvenție de la stat. Funcționează de 4 ani, cu cele mai bune rezultate în recuperarea medicală. Tratamentele se fac doar în regim de internare. Are 118 paturi, din care 18 în regim de terapie intensivă, deservite de 180 de angajați – 11 medici specialiști, 40 de kinetoterapeuți și fizioterapeuți, 47 de asistenți și 45 de infirmiere. Or, la o concentrare atât de mare de specialiști pentru numărul de internați, atenția acordată pacienților este la cote maxime. În Spitalul Sfântul Sava, se pune accent și pe latura spirituală, pacienții și angajații având la dispoziție servicii religioase și o mică biserică, adusă din Grecia, special pentru Spitalul Sfântul Sava.

Date de contact: Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro

https://spitalulsfantulsava.ro/

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/

https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/

https://spitalulsfantulsava.ro/kinetoterapie/

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.