În fața unei vești devastatoare despre regele Charles, prințul William îl cheamă acasă pe fratele său

Autor: Alice Draghici

Publicat: 24-02-2025 11:16

Actualizat: 24-02-2025 13:16

Article thumbnail

Sursă foto: BOL News

Starea de sănătate a regelui Charles al III-lea al Marii Britanii se deteriorează rapid, iar surse din cercurile regale spun că medicii sunt îngrijorați. Suveranul, în vârstă de 75 de ani, a fost diagnosticat cu cancer, iar tratamentele urmate până acum nu au avut succes în încetinirea evoluției bolii.

„Le mulțumesc din toată inima doctorilor și asistenților care, anul acesta, au avut grijă de mine și de ceilalți membri ai familiei în fața incertitudinilor.”, a declarat regele.

Conform surselor, medicii i-au comunicat familiei regale că suveranul ar mai avea maxim un an de trăit.

Relații tensionate între fiii regelui

Prințul William l-a contactat pe fratele său, Harry, pentru a-l informa despre gravitatea situației și pentru a încerca o reconciliere familială. Deși relațiile dintre cei doi frați au fost tensionate, William pare dispus să lase divergențele deoparte pentru a fi alături de tatăl lor în aceste momente dificile.

Starea de sănătate a regelui continuă să îngrijoreze, iar surse din apropierea Palatului Buckingham susțin că, în ciuda aparițiilor publice în care regele a reușit să păstreze o imagine de calm, suferința sa este din ce în ce mai evidentă.

Regele Charles ar mai avea de trăit un an, spun sursele

Sursele susțin că regele Charles se simte din ce în ce mai rău, pentru tratamentele urmate până acum nu au reușit să îmbunătățească situația bolii. Potrivit informațiilor oferite de Marca, specialiștii ar fi comunicat familiei regale că regele Charles ar mai avea de trăit un an, iar această veste i-a dat peste cap pe toți.

Deși regele Charles și-a onorat agenda publică și a participat la evenimente, ba chiar a fost plecat și în afara țării, medicii ar fi spus că acesta ar mai avea de trăit în jur de un an. Surse din apropierea palatului susțin că Suveranul ar fi apelat și la anumite trucuri pentru a ascunde boala și în ultima perioadă ar fi folosit machiaj, scrie retetesivedete.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri