Bilanţul provizoriu al cutremurului cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, care a lovit sâmbătă Haiti, a crescut duminică seara la 1.297 de morţi şi la peste 5.700 de răniţi, potrivit serviciilor haitiene de protecţie civilă, informează AFP.
Pe lângă persoanele date dispărute,"mulţi alţii sunt sub dărâmături", se arată într-un comunicat al Protecţiei Civile, informează Agerpres.
Conform sursei citate, aproximativ 3.200 de răniţi sunt internaţi în prezent în mai multe spitale.
Cutremurul a avut loc sâmbătă la ora locală 08:29 (12:29 GMT), la 12 km de oraşul Saint-Louis-du-Sud, situat la aproximativ 160 km de capitala haitiană Port-au-Prince.
Numeroase clădiri - biserici, magazine şi locuinţe - s-au prăbuşit în acest seism puternic, sute de locuitori fiind prinşi sub plăci de beton.
Aproape 30.000 de case au fost distruse sau deteriorate.
Multe ţări, printre care Statele Unite, Republica Dominicană, Mexic şi Ecuador au acordat asistenţă, prin trimiterea de personal, alimente de primă necesitate şi echipamente medicale.
Premierul Ariel Henry, care a declarat starea de urgenţă timp de o lună în cele patru departamente afectate de dezastru, a mulţumit duminică comunităţii internaţionale pentru sprijinul acordat.
În Haiti este dezastru umanitar: aproape 1300 de morți și peste 3000 de răniți, după cutremurul de acum 2 zile
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

219
În plin armistițiu, la Teheran a avut loc un atentat cu bombă: Cel puțin două explozii puternice au zguduit capitala Iranului
219

2.105
VIDEO Donald Trump anunță sfârșitul războiului din Iran: S-a terminat!
2.105

15
Prim-ministrul Pakistanului, turneu diplomatic în Arabia Saudită, Qatar și Turcia
15

19
Criza combustibililor - Rusia va continua să ajute Cuba
19

53
Seulul evită, pentru moment, criza din Golf - Coreea de Sud şi-a asigurat 270 milioane de barili de petrol de la furnizori neafectaţi de închiderea Strâmtorii Ormuz
53

1.147
Alertă! Spionaj cibernetic masiv al rușilor în România și alte state europene
1.147

17
Papa Leon al XIV-lea, aşteptat în Camerun cu un mesaj de pace
17

126
Scandal în Parlamentul polonez: ”Israelul este noul al III-lea Reich”
126

2.493
Secretul satelitului chinez - Cum au lovit iranienii bazele americane din Orientul Mijlociu
2.493

50
Consolidarea relațiilor bilaterală - Arabia Saudită va acorda Pakistanului un ajutor de trei miliarde de dolari
50

3.224
Adevărata problemă pentru Donald Trump: Blocada maritimă din Iran lovește puternic în China și în India
3.224

34
Șeful AIEA îndeamnă la controale stricte în Iran în orice acord de pace
34

4.167
Donald Trump continuă disputa cu Papa Leon: Poate îi spune cineva Papei
4.167
















Comentează