Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

În plin RĂZBOI cu Guvernul Dăncilă, Corina Crețu a semnat o MODIFICARE esențială privind folosirea fondurilor europene

flickr.com
Corina Crețu

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a aprobat, miercuri, modificarea Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020 pentru România, astfel încât fondurile alocate țării noastre să poată fi folosite mai eficient, arată un comunicat al Comisiei Europene - CE, scrie Mediafax.

„Schimbările pe care le-am aprobat vin tocmai ca răspuns la nevoia de a ne adapta la realitățile curente și vor ajuta România să utilizeze într-o mai mare măsură fondurile pe care le are alocate, iar acestea urmând să aibă un efect benefic în special pentru mediul de afaceri, dar vor sprijini și proiecte ce vizează îmbunătățirea infrastructurii medicale din întreaga țară”, a declarat Corina Crețu.

Comisia anunță că printre modificări se numără și faptul că vechiul Program Operațional „Inițiativa pentru IMM-uri” va deveni parte a POR, beneficiind de o realocare de peste 150 milioane de euro.

„Noua axă prioritară 15 din cadrul POR - Inițiativa pentru IMM-uri, va răspunde cererii tot mai crescute de instrumente financiare garantate de pe piață și va contribui la creșterea competitivității IMM-urilor din România”, se mai arată în comunicat.

Citește și: Sentință DEFINITIVĂ - Mircea Badea și Antena 3 trebuie să plătească DAUNE MORALE unui scriitor .

 

Totodată, 72,5 milioane de euro sunt realocate acum către axa prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale, pentru a finanța achiziția de ambulanțe și echipamente medicale, aceste investiții urmând să asigure pe viitor o mai bună gestionare a urgențelor medicale, permițând, în același timp, accesul egal al populației la servicii de asistență medicală și prim-ajutor.

În perioada 2014 - 2020, România beneficiază de un sprijin financiar din partea UE de peste 22 de miliarde de euro prin politica de coeziune, din care 6,86 miliarde de euro sunt alocate POR.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.