Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, afirmă că nu există "ton conflictual" nici în coaliţie şi nici în PNL, ci doar preocupări pentru ca toate lucrurile să iasă conform obiectivelor fixate.
"În fiecare zi există provocări. Nu există ton conflictual nici în coaliţie, nici în interiorul Partidului Naţional Liberal, dar există preocupări pentru că ne dorim ca toate lucrurile să iasă conform obiectivelor pe care ni le am fixat", a declarat Gorghiu, luni, la Senat.
Referindu-se la negocierile purtate de Guvern pentru majorarea salariului minim brut pe economie, Gorghiu a amintit că premierul Nicolae Ciucă a avut o discuţie cu sindicatele pe această temă şi urmează una cu patronatele.
"Premierul a avut discuţia cu sindicatele. Urmează săptămâna aceasta cu patronatele. Ne dorim creşterea salariului minim brut pe economie. Cred că sunt 2 - 2,2 milioane de angajaţi care sunt sub acest salariu pe care îl doresc sindicatele. Dânşii au spus 3.000 de lei, vedem ce vor spune patronatele în această săptămână, astfel încât, în urma consultării, să ajungem să avem şi sindicatele mulţumite, dar să avem şi un mediu de afaceri care să poată să susţină această măsură".
În plin scandal pe banii pensionarilor, Alina Gorghiu pune batista pe țambal: 'Nu există ton conflictual nici în coaliţie, nici în interiorul PNL'
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

64
O companie de transport alternativ, prezentă și în România, se confruntă cu un al doilea proces pentru agresiune sexuală
64

109
Comisarul UE pentru extindere, declarație 'cu mantă': 'Înfrângerea lui Viktor Orban va oferi Ucrainei un nou impuls '
109

505
A început blocada: un distrugător al marinei americane a interceptat două petroliere care încercau să părăsească Iranul
505

412
Tragedie fără margini: 250 de persoane dispărute după ce o ambarcaţiune s-a scufundat
412

357
Uși închise pentru poliție la Palatul Élysée: președinția Franței refuză perchezițiile într-un dosar de corupție
357

134
Zelenski, supărat că negociatorii americani nu au timp pentru Ucraina din cauza războiului din Iran
134

236
Renault pregătește concedieri masive: mii de angajați vizați
236

352
Lovitură dură pentru economia României: prognoză prăbușită și risc real de recesiune. Erste revizuieşte în scădere prognoza de creştere economică
352

425
'Era prietenul meu': Donald Trump, declarație despre înfrângerea lui Viktor Orban
425

746
Chinezii au reușit să afle răspunsul la una dintre cele mai vechi întrebări ale omenirii
746

209
Tehnologie de ultimă generație: ceas atomic portabil, testat pe mare în condiții reale. Ce schimbări ar putea aduce
209

238
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a capturat o poziție inamică doar cu roboți și drone
238

335
UE se distanțează de China: Măsuri într-un domeniu critic, care interesează marile puteri de pe glob
335
















Comentează