Senatorul PNL Neamţ Eugen Ţapu-Nazare a declarat, sâmbătă, că ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, "pierde trenul pentru Moldova", făcând referire la amânarea licitaţiei pentru tronsonul Buzău - Focşani din autostrada A7.
"După ce 's-a remarcat' cu sutele de copii care au stat în câmp zeci de ore în trenul Constanţa - Timişoara, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, mai pierde un tren: cel al construcţiei tronsonului Buzău - Focşani, din Autostrada A7. Anunţată cu mare tam-tam, licitaţia pentru acest sector de drum, care trebuia să fie organizată în luna august, a fost amânată. Păi cum vine asta? Promovăm doar ce ne convine, să lăsăm impresia că muncim pentru Moldova, dar ne ascundem când eşuăm? Un lucru trebuie să fie clar: guvernarea e ceva serios, nu e o joacă. Ea presupune şi seriozitate, şi ştiinţă, şi putinţă. Şi, desigur, şi transparenţă", a declarat senatorul Eugen Ţapu-Nazare, într-un comunicat de presă, remis AGERPRES.
Parlamentarul PNL Neamţ i-a mai acuzat pe miniştrii USR PLUS că sunt mai preocupaţi de luptele împotriva premierului Florin Cîţu, dar şi de "noile alianţe cu PSD şi AUR", iar guvernarea a trecut în planul secund.
În plină criză guvernamentală, un senator PNL îl atacă pe ministrul Transporturilor: 'Pierde trenul pentru Moldova'
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

1.001
USR și-a pierdut răbdarea în Coaliție / Senatori: „Nu facem scandal, am așteptat, dar s-a uitat ce-am agreat”
1.001

1.755
Scandal pe concediile medicale - Ilie Blojan, acuzat că blochează OUG pentru bolnavii cu afecțiuni grave: 'Nu scapă nimeni'
1.755

3.503
UPDATE Membrii AUR care ar fi violat o adolescentă la Școala de Vară de la Neptun, au fost trimiși în judecată: Riscă ani grei de pușcărie
3.503

169
Alexandrin Moiseev: „Unirea nu mai este un vis”
169

3.976
Ieșirea de la guvernare, risc sau oportunitate pentru PSD? Vasile Dîncu dă un semnal puternic: 'Opoziția nu înseamnă moarte'
3.976

3.633
VIDEO Nicușor Dan, după ce Donald Trump a refuzat invitația de a veni în România: A fost o scrisoare diplomatică
3.633

297
VIDEO Moment delicat pentru Nicușor Dan: Ce spune despre ideea de 'protecție' în cazul Simonis
297

1.245
VIDEO Risc de penurie? Nicușor Dan: 'Nu se pune problema raționalizării carburanților'. România pregătește scenarii de criză
1.245

2.686
VIDEO Nicușor Dan explică întârzierile: 'Nu am ce să fac'. Ce spune despre șefii parchetelor și referendumul pe justiție
2.686

4.059
VIDEO Nicușor Dan, prima reacție, după ce s-a dovedit că pozele lansate de Elena Lasconi sunt niște fake-uri
4.059

1.107
VIDEO Cum se implică România în deblocarea Strâmtorii Ormuz. Nicușor Dan: 'Avem experiență'
1.107

3.048
VIDEO Nicușor Dan, întrebat dacă îi va cere demisia premierului Ilie Bolojan: „Eu? În ce calitate?”
3.048

2.455
VIDEO Mesaj alarmant de la Nicușor Dan: 'Suntem într-un război informațional. Rusia acționează și în medicină'
2.455
















Comentează