În pline negocieri de pace, premierul britanic anunță noi ajutoare militare și financiare pentru Kiev: 'Să întărim Ucraina'

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 16-03-2025 09:02

Actualizat: 16-03-2025 11:02

Article thumbnail

Sursă foto: Intrafocus

Preşedintele rus Vladimir Putin va trebui, "mai devreme sau mai târziu, să vină la masa" negocierilor, a declarat sâmbătă premierul britanic Keir Starmer în deschiderea unui summit virtual la Londra, la care participă circa 25 de lideri aliaţi ai Ucrainei, informează AFP şi Reuters, scrie Agerpres.

"Dacă Putin vrea cu adevărat pace, este foarte simplu: el trebuie să înceteze atacurile sale barbare contra Ucrainei şi să accepte un armistiţiu", a adăugat Starmer, la începutul unei reuniuni virtuale cu o coaliţie de ţări "voluntare" pentru a ajuta la respectarea unui eventual armistiţiu cu Moscova.

Preşedintele rus "va trebui mai devreme sau mai târziu să vină la masă şi să se angajeze în discuţii serioase", a insistat Starmer, în timp ce Moscova pune condiţii pentru a accepta armistiţiul de 30 de zile propus de SUA şi acceptat deja de Kiev.

"Nu putem pur şi simplu să aşteptăm (...), trebuie să continuăm să depunem eforturi şi să pregătim o pace care trebuie să fie justă şi durabilă", a adăugat Starmer, adresându-se celor circa 25 de participanţi la acest summit virtual, dintre care multe ţări europene, Ucraina, NATO, Comisia Europeană, Canada şi Australia.

„Cred că asta înseamnă să întărim Ucraina, astfel încât să se poată apăra singură – și asta înseamnă să o întărim din punct de vedere militar, financiar și prin furnizarea unui sprijin suplimentar din partea tuturor pentru Ucraina”, a mai spus Starmer, conform Mediafax.

Acest armistiţiu de 30 de zile a fost acceptat de Ucraina la presiunea puternică a Washingtonului, însă Rusia a formulat mai multe cereri pentru o încetare a ostilităţilor, printre care predarea de facto a armatei ucrainene.

"Mai este mult de lucru, însă sunt motive pentru a afişa un optimism prudent", a declarat secretarul de stat american Marco Rubio cu privire la acest armistiţiu, după o reuniune a miniştrilor de externe ai ţărilor din G7 care a avut loc în Canada.

Putin a indicat că sprijină, în principiu, un armistițiu, dar a stabilit o serie de detalii care trebuie clarificate înainte de a accepta un acord de încetare a focului. Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, și-a exprimat un „optimism precaut” cu privire la posibilitatea ca Putin să accepte un armistițiu, după ce joi s-a întâlnit cu emisarul american Steve Witkoff.

Ucraina, supusă unei presiuni militare severe pe anumite sectoare ale frontului, la trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei, a susținut deja propunerea de armistițiu. Armata rusă a câștigat teren pe câmpul de luptă, iar analiștii spun că Putin va fi probabil reticent în a accepta un armistițiu rapid, atâta timp cât simte că are un avantaj.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri