Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA a aprobat marţi proiectul de lege pentru bugetul apărării cu o majoritate zdrobitoare, ignorând ameninţarea unui veto al preşedintelui Donald Trump, notează AFP preluat de agerpres.
Textul urmează să fie votat în Senat, unde ar trebui să fie, de asemenea, aprobat, înainte de a fi trimis preşedintelui republican în exerciţiu. Liderul de la Casa Albă a promis că îl va bloca.
Proiectul de lege pentru bugetul apărării a obţinut însă 335 de voturi din totalul celor 430 de mandate din Cameră, cu mult peste "supermajoritatea" de două treimi de voturi ale camerei inferioare necesare pentru a trece peste veto-ul prezidenţial.
Dintre cei 196 de republicani, numai 40 au votat împotrivă. Rămâne de văzut dacă toţi republicanii îşi vor menţine votul pentru a contracara un eventual blocaj din partea lui Donald Trump.
După luni de negocieri între parlamentarii republicani şi democraţi, bugetul apărării pentru 2021 reprezintă 740,5 miliarde de dolari şi prevede în special o creştere cu 3% a salariilor personalului din domeniul apărării.
În iulie, o primă versiune distinctă a acestui text a obţinut, de asemenea, peste două treimi din voturi la Senat, majoritar republican. Data votului în Senat nu a fost stabilită deocamdată.
Marţi dimineaţă, Donald Trump şi- a reafirmat opoziţia.
"Sper că republicanii din Cameră vor vota împotriva legii" privind bugetul Apărării (National Defense Authorization Act, NDAA) căreia îi voi opune veto-ul meu", a scris pe Twitter preşedintele republican care îşi va încheia mandatul la 20 ianuarie.
Omul de afaceri republican şi-a manifestat în repetate rânduri iritarea din cauza acestui buget.
Textul nu include o abolire a unei legi, numită "Articolul 230", protejând statului juridic al reţelelor sociale, pe care el le acuză că sunt împotriva lui.
De asemenea, este nemulţumit de faptul că prevede redenumirea unor baze militare care poartă numele unor generali din tabăra confederată, care a apărat sclavia.
Textul se mai opune proiectului lui Donald Trump de a reduce prezenţa militară americană din Germania. El impune Pentagonului un termen de cel puţin 120 de zile înainte de orice reducere a efectivelor sale din Germania, ceea ce înseamnă că nicio retragere americană nu va avea loc înainte de instalarea la Casa Albă a succesorului său, Joe Biden.
Proiectul menţionează că o retragere militară din Germania, "într-o perioadă de ameninţări tot mai mari în Europa, ar constitui o gravă eroare strategică gravă ce ar slăbi interesele de securitate ale Statelor Unite şi ar fragiliza NATO".
Donald Trump a făcut aluzie la aceste subiecte în mesajul său de marţi pe Twitter, menţionând în plus "5G".
Proiectul de lege abordează problema partajării spectrului electromagnetic odată cu dezvoltarea frecvenţelor 5G.
În pofida opoziţiei preşedintelui Trump, Camera Reprezentanţilor sprijină masiv bugetul apărării
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

165
'Mergeam la magazin. Așa m-au luat': dezvăluiri despre lipsa militarilor ucraineni dispuși să lupte
165

236
'Nu uităm trădarea': Teheranul neagă orice negocieri directe cu SUA, în timp ce Casa Albă afirmă că discuțiile progresează
236

240
Anunț important al grupului G7: se pregătesc măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
240

69
Zelenski anunță ce urmează după turneul în Orientul Mijlociu
69

469
Atac cu rachete în Dubai: un petrolier sub pavilion kuweitian a fost lovit
469

41
NASA se pregăteşte să lanseze miercuri spre Lună prima misiune cu echipaj uman după mai bine de jumătate de secol
41

916
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
916

442
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
442

753
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
753

1.504
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
1.504

1.445
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
1.445

754
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
754

2.171
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
2.171
















Comentează