În prima săptămână Florin Cîțu a pierdut lamentabil

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 04-07-2021

Actualizat: 04-07-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Guvernul Romaniei

Urmărim cu atenție ceea ce se întâmplă lunile acestea în Partidul Național Liberal din mai multe considerente. În primul rând pentru că este partidul de guvernământ, lider al unei coaliții care promitea sus și tare că va revoluționa viața politică din România. În al doilea rând pentru că este unul dintre principalele partide care va avea un cuvânt foarte greu de spus la toate alegerile din 2024, mai ales la cele așteptate de toată lumea, cele prezidențiale. Nu în ultimul rând pentru că lupta dintre cei doi candidați, Florin Cîțu și Ludovic Orban este una dinamică, spectaculoasă, dusă pe toate fronturile din România.

Conform statutului PNL, înainte de congresul care stabilește conducerea națională, fiecare filială trebuie să organizeze alegeri pentru funcțiile de Președinte și cele aferente biroului executiv. De ce sunt foarte importante alegerile din filiale? Pentru că cei aleși în filiale vor fi ulterior factorii decidenți în stabilirea listei cu delegați. De o săptămână Cîțu și Orban aleargă din organizație în organizație pentru a-și impune oamenii. Pe paginile oficiale de Facebook curg încurajările la adresa candidaților, iar mai apoi apar mesajele de laudă din partea unei tabere sau a alteia, scoțând în evidență victoria de etapă înainte de congres.

În primele meciuri se pare că Florin Cîțu a pierdut lamentabil. Dacă ar fi să facem un scor având în vedere câștigătorul la funcția de președinte observăm că Ludovic Orban ar conduce cu 8 la 3. Până în prezent gașca din jurul prim-ministrului Florin Cîțu a reușit să se impună la Suceava, acolo unde încă conduce cu o mână de fier Gheorghe Flutur, la Neamț și la Vaslui acolo unde fostul ministru al sănătății promovat de Ludovic Orban, Nelu Tătaru s-a impus la limită. Pe de altă parte, #teamOrban, după cum se prezintă echipa actualului președinte al PNL pe rețelele de socializare, a reușit să câștige categoric sectoarele 1, 5 și 6 ale capitalei, Botoșaniul, unde deputatul Costel Șoptică și-a consolidat funcția deținută deja, la Iași, acolo unde Alexandru Moraru preia ștafeta de la Costel Alexe, la Buzău, Galați și Bacău.

Mai trebuie menționat de asemenea un aspect extrem de important în ecuația victoriei pe care cei doi lideri ai PNL o vânează. Ludovic Orban are un control mult mai mare asupra bazei partidului de la Teleorman până la Botoșani, acoperind în mare parte toată țara. Iar acest lucru s-a văzut cu ochiul liber în 2 cazuri specifice: la sectorul 1 și la Iași. În primul moment, după alegerea lui Sebastian Burduja în fruntea organizației, Florin Cîțu a ținut să menționeze pe Facebook că a câștigat alegerile un om de-al lui. Reacțiile au apărut imediat însă, mai mulți membri explicând că biroul care va vota lista cu delegați pentru congres este deținut de o majoritate covârșitoare pro-Orban. În cel de-al doilea caz specific, reacția membrilor organizației PNL Iași atunci când președintele Orban a intrat în sală a spus foarte multe despre respectul pe care îl are baza partidului față de premierul Cîțu. Exact în timpul discursului acestuia, sala toată a început să aplaude frenetic, dar nu datorită discursului de pe scenă ci datorită intrării în sală a lui Ludovic Orban. Aceste mici gesturi scot la iveala o stare de fapt pe care unii vor să o ignore pentru că nu le este absolut deloc favorabilă și anume aceea că oamenii nu cred în lideri creați artificial.

Experiența vastă acumulată în ultimii zeci de ani, fac ca foarte mulți delegați să nu interacționeze cu liderul național prin liderii filialei. Astfel, să nu ne mire dacă vom vedea în final că din toate organizațiile care duc stindardul Florin Cîțu prin liderii proeminenți care s-au impus în alegerile locale, foarte mulți delegați vor alege în secret să meargă pe mâna actualului președinte. De ce? Pentru că este un om al partidului, un om care a crescut gradual, în care membrii simpli de partid se regăsesc mai mult decât într-un lider tras de urechi și aruncat senator încă de la începuturile sale politice.

Până acum pare că Ludovic Orban defilează în aceste alegeri. Iar replicile arogante pe care le lansează în spațiul public Florin Cîțu cu siguranță nu îl ajută în ecuația alegerilor. Bineînțeles că suntem abia la început. Urmează să vedem ce se întâmplă în organizații mari, cu mulți delegați precum Constanța, Cluj, Oradea sau Sibiu. Până atunci doar remarcăm că se duce o luptă acerbă care nu îi va aduce foarte multe beneficii Partidului Național Liberal.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri