În timp ce România a anunțat că va semna pactul ONU privind migraţia, Ungaria se retrage din proiect: 'Nu vom aproba nici măcar un pasaj'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 28-11-2018

Actualizat: 28-11-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Budapest Business Journal

Ungaria nu va aproba ''nici un singur pasaj'' din pactul ONU privind migraţia, a declarat ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, în cursul convorbirilor cu şeful Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţii (OIM), Antonio Vitorino, miercuri la Geneva, relatează agenţia MTI.

Într-o conferinţă de presă ce a avut loc după întâlnirea cu Vitorino, Szijjarto a precizat că pactul contravine intereselor Ungariei, deoarece el ''mai degrabă încurajează migraţia decât încearcă să stăvilească un astfel de proces'', scrie agerpres.ro.

Citește și: SURSE Toți salariații din România sunt vizați! Ce se întâmplă cu creșterea salarială pregătită de Olguța Vasilescu

În opinia lui Szijjarto, pactul ONU, similar cotelor obligatorii ale Uniunii Europene privind migraţia, va fi ''practic egal cu o invitaţie''. El a insistat că în ţările din jurul UE există circa 30-35 milioane de persoane ''a căror situaţie i-ar putea uşor motiva să-şi părăsească ţara natală''.

''Nu vom plăti cursuri pentru migranţi (...), nu vom ascunde faptul că migraţia în masă va avea un impact serios asupra securităţii şi noi nu vom oferi aceleaşi servicii migranţilor ca pentru ungurii plătitori de taxe'', a declarat şeful diplomaţiei ungare.

Citește și: S-a situat din nou pe locul 1! Lovitură pentru Pro TV și Kanal D

Ministrul a adăugat că Ungaria ar putea totuşi coopera cu OIM pe teme precum ajutorul pentru creştinii persecutaţi de a se întoarce acasă în Orientul Mijlociu sau lupta împotriva traficului cu persoane.

Aprobat în luna iulie de cele 193 de state membre ale ONU, cu excepţia SUA, ''Pactul global pentru o migraţie sigură, ordonată şi reglementată'' urmează să fie semnat la conferinţa internaţională ce se va desfăşura la Marrakech pe 10-11 decembrie. Între timp s-au mai retras din acest pact Austria, Australia, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Elveţia, Israel, Italia, Polonia, Ungaria şi Slovacia.

Citește și: Anunț de ultima ora! România nu va mai avea nevoie de autostrăzi .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri