În urma măsurătorilor CBRN nu au fost înregistrate depăşiri - Planul roşu a fost dezactivat

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 23-10-2022

Actualizat: 23-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

"Până în momentul de faţă, în urma măsurătorilor CBRN nu au fost înregistrate depăşiri ale valorilor normale. Începând cu ora 18,45 a fost dezactivat Planul roşu de intervenţie", au precizat reprezentanţii ISU Timiş.

Peste 80 de persoane s-au autoevacuat dintr-o clădire din municipiul Timişoara, duminică seara, după ce au simţit un miros înţepător care provoca tuse.

"În urma apelului primit pe SNUAU 112 (...) am fost solicitaţi sa intervenim în Timişoara, pe strada Zăvoi, în urma unui miros puternic şi înţepător care provoacă tuse", au transmis reprezentanţii ISU Timiş.

Conform aceleiaşi surse, la faţa locului au intervenit cinci ambulanţe SMURD, echipajul CBRN, trei autospeciale de transport victime multiple, trei autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi un microbuz pentru transport persoane.

"La nivelul ISU Timiş s-a activat Planul roşu de intervenţie şi grupa operativă, începând cu ora 18,08. Aproximativ 82 de persoane s-au autoevacuat. Până în acest moment, nici o persoană nu a necesitat îngrijiri medicale", a mai informat ISU Timiş.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri