Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi a decis evacuarea a 1.334 de refugiaţi vulnerabili din Libia

libia

Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a evacuat 1.334 de refugiaţi din Libia către terţe ţări şi speră ca numărul total al celor evacuaţi să ajungă la 8.000 în acest an, potrivit unui anunţ făcut miercuri de către reprezentantul său în Libia, Roberto Mignone, citat de AFP. ''Până în prezent, am evacuat 1.334 de refugiaţi vulnerabili'', dintre care 1.020 în Niger şi 313 în Italia, a afirmat Mignone în cadrul unei mese rotunde la Paris, organizată de către IFRI (Institutul Francez pentru Relaţii Internaţionale), conform Agerpres.

Acest număr nu este decât o parte din cei circa 48.000 de refugiaţi înregistraţi în Libia, dar UNHCR speră să evacueze ''între 5.000 şi 10.000 de refugiaţi în acest an'', a adăugat şeful misiunii, precizând că ''se va ajunge fără îndoială la 8.000'' în total. Pentru aceasta, UNHCR contează în special pe ''centrul de tranzit'' pe care îl instalează la Tripoli, cu o capacitate de primire de 1.000 de persoane. ''În decurs de două luni, o parte a centrului'' va fi gata ''cu o capacitate de 160 de persoane'', a afirmat Mignone.

Conceput ca ''alternativă'' la centrele de detenţie, acest centru va permite accelerarea evacuărilor: ''Planul este de a avea şase evacuări pe lună cu un avion de 135 de locuri'', adică ''810 persoane pe lună, dacă din Niger oamenii pot ieşi'' pentru a merge către ţări de primire. Or, acolo lucrurile se complică, reinstalarea persoanelor ''exfiltrate'' plafonându-se la circa 25, sosite în Franţa în decembrie. Reinstalarea constă, pentru o ţară, să meargă şi să-i chestioneze la faţa locului pe refugiaţii pe care ea îi va primi, pe baza unei liste stabilite în prealabil de către UNHCR. ''Nigerul este una dintre ţările cele mai sărace din lume'' şi ''europenii trebuie să-şi îndeplinească partea lor (de responsabilitate) de asemenea. Dacă procesul este prea lung, centrul de tranzit din Niger va fi blocat'', a avertizat responsabilul UNHCR. De aceea, ''este nevoie de alte centre în alte ţări africane'' şi, pentru aceasta, ''se negociază cu ţări din Maghreb şi Africa subsahariană'', a mai spus Mignone, menţionând Burkina Faso, Ciad, Maroc.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.