Înapoi la cursuri după vacanța de iarnă, dar cu școli închise din cauza vremii. Cum arată calendarul complet al anului școlar

Autor: Alice Draghici

Publicat: 08-01-2026 07:40

Actualizat: 08-01-2026 10:48

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Elevii revin joi la cursuri, după vacanța de iarnă, conform calendarului stabilit de Ministerul Educației. Reluarea activităților are loc în baza structurii oficiale a anului școlar 2025–2026.

Șase școli fără cursuri fizice din cauza condițiilor meteo

Inspectoratele școlare județene au anunțat că, din cauza vremii nefavorabile, care a dus la întreruperi în alimentarea cu energie electrică sau agent termic și la drumuri impracticabile, cursurile cu prezență fizică vor fi suspendate în zilele de 8 și 9 ianuarie 2026 în șase unități de învățământ din județele Hunedoara, Mehedinți și Sălaj.

Cum este împărțit anul școlar 2025–2026: perioadele de cursuri

Anul școlar este organizat în mai multe intervale de cursuri, după cum urmează:

• de luni, 8 septembrie 2025, până vineri, 24 octombrie 2025;

• de luni, 3 noiembrie 2025, până vineri, 19 decembrie 2025;

• de joi, 8 ianuarie 2026, până vineri, 6 februarie 2026, respectiv până vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, în funcție de decizia inspectoratelor școlare;

• de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, potrivit deciziilor locale, până vineri, 3 aprilie 2026;

• de miercuri, 15 aprilie 2026, până vineri, 19 iunie 2026.

Intervalele de vacanță din timpul anului

Vacanțele sunt programate astfel:

• de sâmbătă, 25 octombrie 2025, până duminică, 2 noiembrie 2025;

• de sâmbătă, 20 decembrie 2025, până miercuri, 7 ianuarie 2026;

• o săptămână stabilită de inspectoratele școlare, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026;

• de sâmbătă, 4 aprilie 2026, până marți, 14 aprilie 2026;

• de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.

Vacanța de o săptămână din semestrul al doilea este decisă de inspectoratele școlare județene și de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în intervalul 9 februarie – 1 martie 2026.

„Școala altfel” și „Săptămâna verde”

Programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, pe baza hotărârilor luate la nivelul fiecărei unități de învățământ.

Pentru liceele cu filieră tehnologică și pentru învățământul profesional, în perioadele dedicate acestor programe sunt organizate activități de instruire practică, în acord cu scopul acestor inițiative.

Când se încheie cursurile pentru clasele terminale

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și cu frecvență redusă, anul școlar are 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la 5 iunie 2026.

Pentru clasa a VIII-a, durata este de 35 de săptămâni, cu final de an școlar la 12 iunie 2026.

Pentru liceele cu filieră tehnologică și pentru învățământul profesional, anul școlar cuprinde 37 de săptămâni de cursuri și se termină la 26 iunie 2026.

Ce se întâmplă dacă sunt suspendate cursurile

În cazul suspendării cursurilor, regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar prevede că măsurile pentru recuperarea integrală a materiei prin metode alternative, stabilite de consiliul de administrație al școlii, nu se aplică în timpul vacanțelor.

Posibile modificări ale structurii anului școlar

În situații speciale, justificate de condiții climatice locale sau de specificul unității de învățământ, inspectoratele școlare pot aproba, cu avizul Ministerului Educației și Cercetării, modificări ale structurii anului școlar, la solicitarea conducerii școlilor.

Cererea de modificare trebuie depusă după consultarea consiliului reprezentativ al părinților din unitatea sau unitățile de învățământ vizate.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri