Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Încă 30 de zile de arest preventiv pentru bărbatul din Brăila care a lovit cu maşina un tânăr din răzbunare

www.burntorangereport.com
arestat, cătușe, reținut

Bărbat care a lovit intenţionat cu maşina, pe o stradă din municipiul Brăila, un tânăr pentru a se răzbuna pe el pentru că îi agresase fratele, a mai primit 30 de zile de arest preventiv, potrivit deciziei făcute publice Tribunalul Brăila, anunță Agerpres.

"Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului M. M. În baza art. 234-236 Cod procedură penală dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului M. M. cercetat pentru tentativă la comiterea infracţiunii de omor prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 Cod penal, pe o durată de 30 zile", se arată în soluţia pronunţată de Tribunalul Brăila.

Pe data de 15 septembrie, pe strada Râmnicu Sărat din municipiul Brăila, a avut loc un conflict în urma căruia un tânăr de 29 de ani l-a agresat cu un cuţit pe un alt tânăr, în vârstă de 24 de ani. Pentru a se răzbuna, fratele celui agresat l-a lovit intenţionat cu maşina pe tânărul de 29 de ani, acroşând şi gardul unui imobil de pe strada Cazasului. În urma evenimentului, un pasager din vehicul şi cei doi tineri implicaţi în conflict au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Bărbatul care l-a lovit intenţionat cu maşina pe tânărul respectiv pentru a-şi răzbuna fratele a fost arestat preventiv pe 17 septembrie, fiind cercetat pentru infracţiunea de tentativă de omor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.