Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Încă o mutație a noului coronavirus - Pacient reinfectat la șase luni de la vindecare

gov.uk
coronavirus

Noua variantă de coronavirus ce se răspândeşte în regiunea americană California de Sud a reinfectat un pacient care s-a vindecat după ce vara trecută a contractat o variantă anterioară a virusului, informează agenţia DPA citată de Agerpres.

Denumită CAL.20C, noua variantă a fost identificată luna trecută la o persoană infectată în iulie anul trecut cu o variantă anterioară a coronavirusului, au anunţat cercetătorii de la Universitatea din California, Berkeley.

"Este cu adevărat semnificativ faptul că varianta CAL.20C, care pare să fie prezentă în cel puţin o treime dintre cazuri (în California), a reuşit să reinfecteze pe cineva", a declarat Stacia Wyman, om de ştiinţă în cadrul institutului de genomică al universităţii.

"Încărcătura virală a acelei persoane a fost foarte ridicată", a precizat Wyman.

Într-un set de 95 de genomuri virale colectate între 4 noiembrie şi 21 ianuarie, cercetătorii institutului au descoperit că 26% erau asociate noii variante, CAL.20C.

Citește și: Florin Roman îl pune la punct pe Claudiu Năsui: ‘Nu poți să conduci o țară doar prin postări pe Facebook. Vă recomand o cafea tare și rezolvați această problemă’

Potrivit cercetătorilor de la Centrul Medical Cedars-Sinai din Los Angeles, CAL.20C este distinctă de varianta mutantă, mai contagioasă, identificată pentru prima dată în Marea Britanie - cunoscută sub denumirea B.1.1.7 - care se răspândeşte la rândul său în SUA.

În California de Sud, varianta din Marea Britanie a fost asociată cu unele "cazuri dispersate de coronavirus" în comitatele Los Angeles, San Diego şi San Bernardino, au declarat miercuri cercetătorii de la Cedars-Sinai.

În schimb, tulpina CAL.20C a fost identificată la 36,4% dintre cazurile analizate într-un studiu recent al Cedars-Sinai.

Nu se cunosc deocamdată multe informaţii despre CAL.20C, însă există temeri că şi aceasta ar putea să fie mai infecţioasă.

CAL.20C este definită de mutaţii multiple în proteina S, o caracteristică pe care o împărtăşeşte atât cu varianta din Marea Britanie cât şi cu cea din Africa de Sud, conform constatărilor de la Cedars-Sinai, distribuite online pentru evaluare inter pares.

Tulpina CAL.20C include varianta de virus L452R raportată de Departamentul de Sănătate Publică din California luna trecută, notează DPA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.