Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Încă un dosar penal în cazul diplomelor falsificate

judecator (1)

Instituţia Prefectului Cluj susţine, într-un comunicat remis marţi presei, că a primit din partea IPJ Cluj o confirmare privind existenţa unui dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals privind diploma universitară a fostului preşedinte al CJ Cluj, Mihai Seplecan.

Mai precis, este vorba despre faptul că Mihai Seplecan ar fi folosit o diplomă de licenţă falsificată. 'Pot să confirm existenţa dosarului, care este înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru infracţiunile menţionate', a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan. Potrivit unor surse judiciare, în această cauză a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem pentru fals, uz de fals în formă continuată şi înşelăciune, ceea ce înseamnă că anchetatorii cercetează fapta comisă, în vederea stabilirii persoanelor vinovate.

În data de 21 decembrie 2015, consilierii judeţeni au decis, într-o şedinţă extraordinară, cu 25 de voturi "pentru" şi niciunul împotrivă să-l schimbe din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj pe Mihai Seplecan. În referatul care însoţea proiectul de hotărâre, iniţiatorii au invocat prevederile legale în baza cărora se poate face eliberarea din funcţie a lui Mihai Seplecan şi au adus ca argument suspiciunea folosirii de către Seplecan a unei diplome falsificate. 'Raportat la exigenţele instituite de art. 94 alin. (2) din legea 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, luarea unei măsuri de urgenţă în ceea ce priveşte o situaţie care ar genera perturbarea ordinii şi liniştii publice justifică convocarea unei şedinţe extraordinare şi luarea tuturor măsurilor necesare pentru a salvgarda aceste valori sociale. În acest context, ocuparea funcţiei de preşedinte al CJ Cluj de către o persoană a cărei probitate morală este total compromisă de situaţia de a se prezenta (...) cu o diplomă de licenţă falsificată reprezintă atât o dovadă de încălcare a jurământului depus la momentul alegerii sale (...) cât şi o dovadă certă că scopul domniei sale nu a fost de a fi preşedinte în interesul comunităţii care l-a ales, ci de a o obţine, prin orice mijloc (chiar ilegal), o funcţie publică şi beneficiile acesteia', se arată în expunerea de motive redactată pentru şedinţa CJ Cluj din 21 decembrie.

Anterior acestui moment, în cursul lunii noiembrie, conducerea Universităţii 'Spiru Haret' din Bucureşti, care apare ca emitent al diplomei, anunţa că instituţia nu a eliberat acest document. Recent, Prefectura Cluj a anunţat că a exercitat controlul de legalitate asupra hotărârii adoptate de Consiliul Judeţean Cluj în şedinţa din 21 decembrie 2015. Astfel, după centralizarea tuturor documentelor necesare, printre care şi o adresă de la IPJ Cluj primită în 12 ianuarie, Prefectura Cluj a emis decizia care atestă că hotărârea CJ Cluj din decembrie a fost legală. 'La analiză s-au avut în vedere toate documentele care au stat la baza adoptării hotărârilor, precum şi procesele verbale ale celor două şedinţe. În ceea ce priveşte Hotărârea nr.301/21.12.2016 privind eliberarea din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj a domnului Mihai Seplecan, s-a constatat că aceasta este adoptată cu respectarea prevederilor art. 94 alin. 2 din Legea nr. 215/2001 rep., cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art.101 alin. 3 din acelaşi act normativ şi ale art. 18 alin. 4 din Legea nr. 393/2004 cu modificările şi completările ulterioare', se arată într-un comunicat al Prefecturii Cluj, spun cei de la Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.