Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Încă un spital își redeschide porțile pentru pacienţii non-COVID

Spitalul Sfântul Sava
salon paturi spital

”Direcţia de Sănătate Publică Buzău a transmis Spitalului Municipal confirmarea îndeplinirii condiţiilor pentru începerea demersurilor în vederea redeschiderii porţilor spitalului şi pentru pacienţii non-COVID. Procesul de organizare pentru redeschiderea spitalului va demara vineri, odată ce conducerea Spitalului Municipal, alături de şefii de secţii şi de medici, vor finaliza traseele de intervenţie. La jumătatea săptămânii viitoare se aşteaptă ca Spitalul să fie redeschis", este anunţul pe Facebook făcut de Primăria Municipiului Râmnicu Sărat.

Vestea este una îmbucurătoare atât pentru medici, cât şi pentru sute de mii de pacienţi care în tot acest timp s-au văzut nevoiţi să străbată zeci de kilometri pentru a beneficia de tratamente fie la Spitalul Judeţean Buzău fie la unităţi sanitare din Bucureşti, Brăila, Galaţi sau Focşani. Spitalul Municipal Râmnicu Sărat va trata în continuare pacienţii Covid dar doar pe secţiile de Boli Infecţioase şi Pneumologie.

"Noi am primit avizul favorabil, urmează ca vineri să ne organizăm. Vom avea cinci paturi în ATI pentru pacienţii COVID şi 10 pentru bolnavii non COVID. Secţia de Boli infecţioase va fi doar pentru pacienţii COVID. La fel şi secţia pentru secţia Pneumologie, exclusiv pentru bolnavii COVID. De asemenea, pentru pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2 vor păstra şi 14 paturi pentru cazurile chirurgicale COVID", a spus directorul medical al instituţiei Felicia Vasile.

Anunţul DSP Buzău a fost salutat şi de deputatul USR-PLUS Emanuel Ungureanu care a explicat că se luptă de aproape jumătate de an pentru a obţine redeschiderea unităţii sanitare pentru toţi pacienţii.

„ Decizia a fost luată în urma unui şir lung de demersuri pe care, ca deputat USRPLUS de Buzău şi membru în Comisia pentru Sănătate şi Familie, le-am început anul trecut în noiembrie. De 6 luni mă lupt pentru redeschiderea Spitalului Municipal Râmnicu Sărat alături de primarul din Râmnicu Sărat, conducerea Spitalului, personalul medico-sanitar şi mai ales pacienţii care se adresau acestei unităţi sanitare.

În acest timp am trimis două întrebări către Ministerul Sănătăţii, două solicitări către DSP Buzău şi am fost de mai multe ori la Spitalul Râmnicu Sărat pentru a discuta cu managerul acestei unităţi spitaliceşti. Până la această decizie, în jur de 100.000 de oameni din zonă erau obligaţi să se deplaseze la Buzău sau Bucureşti pentru tratament, în timp ce acest spital îngrijea doar câţiva bolnavi cu Covid-19", a transmis deputatul Emanuel Ungureanu într-un comunicat de presă, conform news.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.