Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Incendii de vegetație în Australia - Sute de persoane au fost evacuate

Global News
incendiu

Pompierii australieni au fost mobilizaţi marţi pentru stingerea unor incendii de vegetaţie care au afectat zeci de case de la periferia oraşului Perth, marele oraş din vestul Australiei, în prezent aflat în lockdown din cauza pandemiei de coronavirus, informează AFP, potrivit AGERPRES.

Mai multe case şi câmpuri au fost cuprinse de flăcări la est de cel de-al patrulea oraş ca mărime al ţării, la aproximativ 30 de kilometri de centrul acestuia.

Pompierii au declarat că intervin "în condiţii meteo foarte schimbătoare", în timp ce mercurul din termometre ar putea ajunge la 37 de grade Celsius.

"Flăcările se întind pe o suprafaţă de 7.000 de hectare, cu un perimetru de 75 de kilometri", a declarat jurnaliştilor şeful pompierilor şi al serviciilor de urgenţă, Craig Waters.

Sute de persoane sunt aşteptate în adăposturile de urgenţă după ce au fost forţate să îşi părăsească casele, a adăugat Waters.

Citește și: Jurnalistul Radu Tudor îi ia apărarea lui Raed Arafat, după intervenția de la Balș: 'S-au reactivat decerebrații care îi cer demisia'

Numărul caselor deteriorate a fost estimat la aproximativ 30.

Un pompier a fost spitalizat după ce a inhalat fum.

Perth a intrat duminică într-un lockdown de cinci zile din cauza descoperirii primului caz de transmitere locală a noului coronavirus din ultimele zece luni în statul Australia de Vest.

Persoana infectată este un bărbat care lucrează ca paznic într-un hotel care primeşte persoane aflate în carantină.

"Australia de Vest se confruntă cu două tipuri de urgenţe, un incendiu periculos şi un lockdown cauzat de COVID-19", a subliniat premierul statului Australia de Vest, Mark McGowan.

Statul a fost relativ scutit incendiile puternice care au devastat statele New South Wales şi Victoria în urmă cu un an.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.