Peste 100 de păsări au murit în urma unui incendiu care a cuprins, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o gospodărie din localitatea Miorcani din judeţul Botoşani, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), potrivit Agerpres.
Potrivit acestora, incendiul a mistuit două anexe gospodăreşti în care se aflau şi păsările.
"Un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, dar şi pompierii voluntari din comuna Rădăuţi Prut, au ajuns, în cel mai scurt timp, la faţa locului. Aceştia au constatat că ardeau violent cele două anexe, dar şi o cantitate mare de lemne de foc şi gunoi de grajd şi că exista pericolul de propagare a flăcărilor la casă şi alte clădiri din gospodărie. Mai bine de patru ore au acţionat pompierii pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor", au precizat oficialii ISU.
Cel mai probabil, incendiul s-a produs după ce gunoiul de grajd s-a autoaprins. Flăcările s-au extins la lemnele de foc şi apoi la anexe.
Incendiu devastator în Botoșani: Peste 100 de păsări au murit într-o gospodărie
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

327
Horoscopul zilei de 16 aprilie 2026. Leii simt nevoia de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
327

36
Intervenție de urgență a Jandarmeriei Montane: turiști căzuți cu ATV-ul într-un pârâu
36

2.507
'Credeam că este o divinitate' - După ani de 'jurământ', o tânără din Argentina dezvăluie ce a trăit alături de 'Guru' Bivolaru
2.507

1.988
Ministrul Educației, gafă de „nota 4”: a greșit de două ori pragul de promovare la Bacalaureat
1.988

139
Starețul Mănăstirii Xenofont din Sfântul Munte Athos, înainte de aducerea Cinstitului Cap al Sf. Gheorghe la Mănăstirea Pantocrator: 'Când sărutăm cu evlavie sfintele moaște, sărutăm Preasfântul Trup al lui Hristos Cel Înviat'
139

7.455
VIDEO UPDATE Incendiu devastator în Constanța: Arde un bloc întreg. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
7.455

33
Intervenţie pentru salvarea unei persoane care s-a răsturnat cu ATV-ul într-o zonă greu accesibilă a Munţilor Şureanu
33

38
De miercuri, elevii revin la clase pentru ultimul modul de învăţare din acest an şcolar
38

57
Biciclist accidentat grav de un motociclist, după ce a traversat strada pe culoarea roşie a semaforului
57

5.661
Un proiect fără precedent: BNR începe să bată la ușile românilor pentru a afla, în detaliu, situația financiară a gospodăriilor
5.661

91
Job-urile de curățenie la domiciliu sunt la mare căutare
91

99
Românii care pleacă în Germania, avertizați de MAE: zboruri anulate și întârzieri majore
99

103
Furt ca în filme: Bujori de 20.000 de euro, dispărute dintr-o seră din Capitală, în noaptea de Înviere
103
















Comentează