Incendiu foarte puternic la o hală plină cu lemne din Argeș

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 05-01-2024

Actualizat: 05-01-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: ISUBIF

Un incendiu puternic a izbucnit vineri dimineața la o hală de producție și depozitare material lemnos din Cosești, sat Leicești, județul Argeș. Nu sunt semnalate victime.

Incendiul a izbucnit la o hală, în care se află material lemnos, din Cosești, sat Leicești.

ISU Argeș intervine cu șapte autospeciale de intervenție cu apă și spumă, o autoplatformă de intervenție și salvare de la înălțime și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat. De asemenea, a fost anunțat și SVSU Domnești.

„Este vorba despre o hală de producție și depozitare în suprafață totală de aproximativ 800 mp, după prima evaluare. Structura halei este din lemn și metal”, potrivit ISU Argeș.

Pompierii lucrează la lichidarea focarelor nestinse și îndepărtarea elementelor de acoperiș care s-au prăbușit.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri