Incendiu în Bacău: case si gospodarii cuprinde de flăcări

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 25-10-2019

Actualizat: 25-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un incendiu a izbucnit, în noaptea de joi spre vineri, la o casă din comuna Buciumi şi s-a extins cu repeziciune la alte trei gospodării şi anexe din apropiere, pompierii intervenind şi în prezent pentru lichidarea focului, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, incendiul s-a manifestat generalizat, iar cele 4 case şi anexele gospodăreşti au fost distruse pe o suprafaţă de circa 600 de metri pătraţi.

"În urma incendiului au fost asistate medical trei persoane cu atac de panică, iar una dintre acestea a fost transportată la spital de un echipaj SMURD", a spus Andrei Grecu.

El a adăugat că intervenţia pompierilor durează de aproximativ 9 ore.

La misiune participă 25 de pompieri cu 7 autospeciale de intervenţie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri