Incendiu într-un apartament din Alexandria - Circa 50 de locatari ai blocului s-au autoevacuat

Autor: George Traicu

Publicat: 12-02-2020

Actualizat: 12-02-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O femeie a suferit arsuri la o mână şi un picior, iar o alta s-a intoxicat cu fum, în urma unui incendiu izbucnit, miercuri seară, într-un apartament dintr-un bloc din Alexandria, cele două fiind transportate la spital pentru îngrijiri. Din cauza fumului, circa 50 de locatari ai blocului au ieşit din imobil, potrivit news.ro.

Incendiul a avut loc, miercuri seară, într-un apartament din Alexandria.

Potrivit ISU Teleorman, în urma incendiului o femeie a suferit arsuri de gradul I la mâna şi piciorul stângi, iar o alta a fost intoxicată cu fum.

Cele două persoane au fost preluate de două echipaje medicale din cadrul SAJ şi SMURD, li s-a acordat primul ajutor şi au fost transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

La sosirea echipajelor, din cauza fumului degajat de incendiu, aproximativ 50 de locatari ai blocului s-au autoevacuat.

Incendiul a fost lichidat rapid, pompierii scoţând din apartament două butelii.

Din primele cercetări a reieşit că incendiul a izbucnit atunci când una dintre persoane a încercat să schimbe o butelie la un mijloc de încălzire. Aceasta s-a speriat şi, în încercarea de a stinge focul, a suferit arsuri.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri