Incendiu într-un bloc din Pitești. Un dormitor întreg s-a făcut scrum

Autor: Liana Ganea

Publicat: 26-04-2025 18:18

Actualizat: 26-04-2025 21:18

Article thumbnail

Sursă foto:  Credit: Jochen Tack / Alamy / Profimedia

Pompierii au intervenit, sâmbătă, la un incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul 7 al unui bloc din municipiul Pitești. Paramedicii SMURD asistă o persoană de sex masculin care are atac de panică.

„Sesizare incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul 7 al unui bloc din municipiul Pitești, strada Negru Vodă”, potrivit ISU Argeș.

Au intervenit pompierii cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanța SMURD de prim ajutor calificat, transmite Mediafax.

„Incendiul s-a manifestat în dormitorul apartamentului, unde au fost afectate obiecte de mobilier, ușa încăperii și materiale textile. Paramedicii SMURD asistă o persoană de sex masculin care prezintă atac de panică”, au anunțat, ulterior, pompierii argeșeni.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri