Incendiu la o casă din localitatea Balşa

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 25-05-2024

Actualizat: 25-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres.ro

Acoperişul, ferestrele şi plafonul unei case din localitatea Balşa, în apropiere de Geoagiu, au fost distruse sâmbătă în urma unui incendiu, fără să fie semnalate victime omeneşti, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, potrivit Agerpres.

"Echipajele de intervenţie au acţionat prompt şi au localizat incendiul care s-a manifestat pe 80 de metri pătraţi ai acoperişului acoperit cu tablă, dar cu structură din lemn, împiedicând astfel extinderea flăcărilor la alte încăperi ale construcţiei. Cu toate acestea, căldura degajată dinspre acoperiş a afectat ferestrele şi plafonul construcţiei", a precizat sursa citată.

Pentru stingerea incendiului au acţionat 11 pompieri de la Detaşamentul Orăştie, cu două autospeciale de stingere.

Cauza probabilă a izbucnirii focului urmează să fie stabilită de pompierii militari.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri