Incendiu la o casă din Sectorul 6 al Capitalei- Pompierii intervin cu mai multe autospeciale iar până în prezent nu au fost înregistrate victime

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 14-04-2022

Actualizat: 14-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un incendiu a izbucnit, joi, la o casă din Sectorul 6 al Capitalei, iar pompierii intervin cu şapte autospeciale cu apă şi spumă pentru a împiedica focul să se extindă la alte construcţii. Până în prezent, nu au fost semnalate victime, potrivit news.ro

Reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov au anunţat că se intervine pentru stingerea unui incendiu produs la o casă cu parter şi un etaj, de pe strada Zinca Golescu.

"Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi cu posibilităţi de propagare la casele învecinate. Se intervine cu 7 autospeciale de stingere cu apa şi spumă, o autoscară, o descarcerare, un echipaj SMURD şi un UTIM", au arătat aceştia.

Incendiul a fost localizat şi se lucrează pentru lichidarea acestuia.

Până în prezent, nu s-au înregistrat victime.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri