Două persoane au suferit arsuri, una dintre ele fiind în stare de inconștiență, în urma unui incendiu care a cuprisn vineri dimineața o casă din comuna Nistorești, județul Vrancea.
Potrivit ISU Vrancea, la fața locului intervin două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
Incendiul se manifestă generalizat pe o suprafață de aproximativ 100 metri pătrați. Acesta a fost localizat de forțele de intervenție, fiind împiedicată propagarea flăcărilor la construcțiile învecinate.
Au fost identificate două victime: o persoană inconștientă, cu arsuri pe întreaga suprafață a corpului, și o persoană conștientă, cu arsuri.
Echipajele medicale acordă primul ajutor la fața locului.
Intervenția este în desfășurare.
Comentează