Incendiu la o casă în Pietroşani - Un bătrân mort şi o femeie rănită

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 22-11-2023

Actualizat: 22-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres.ro

Un bătrân de 73 de ani a murit, miercuri seara, şi o femeie a ajuns la spital, după ce casa din Pietroşani în care se aflau a luat foc, informează IPJ Argeş, potrivit Agerpres.

"Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş au fost sesizaţi prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112 cu privire la un incendiu ce se manifesta la un imobil din comuna Pietroşani. La faţa locului au intervenit poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Domneşti, pentru sprijinirea intervenţiei pompierilor, în vederea stingerii incendiului ce se manifesta la nivelul acoperişului. Din imobilul în cauză au fost evacuate două persoane, un bărbat de 73 de ani şi o femeie de 68 de ani. Din păcate, bărbatul de 73 de ani a fost declarat decedat", precizează IPJ Argeş.

Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conform pompierilor ajunşi la faţa locului, locuinţa de 80 de metri pătraţi era plină de fum. Pentru localizarea şi lichidarea incendiului, pompierii s-au deplasat cu două echipaje şi trei autospeciale.

"Cercetările vor fi preluate de către poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş, în cauză urmând să fie înregistrat dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi ucidere din culpă, sub supravegherea unităţii de Parchet competente. Cauza decesului urmează să fie stabilită prin efectuarea autopsiei medico-legale, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei", mai anunţă IPJ Argeş.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri