Două sute de tone de deşeuri animale şi de făină proteică au ars, în noaptea de duminică spre luni, într-un incendiu care a apărut la o hală a unui incinerator din satul tulcean Smârdan, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, Florentin Daciu, potrivit Agerpres.
Flăcările au cuprins o hală metalică de 500 de metri pătraţi, în care erau în jur de 100 de tone de deşeuri animale şi 50 de tone de făină proteică, iar în exterior, incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, unde existau alte 50 de tone de deşeuri animale. Conform sursei citate, exista risc de prăbuşire a construcţiei metalice.
Pentru stingerea incendiului a intervenit Secţia de Pompieri Măcin, cu trei autospeciale cu apă şi spumă, 18 lucrători şi un echipaj SMURD.
Incendiul a fost lichidat la aproape de trei ore de la izbucnire.
Incendiu la o hală a unui incinerator din satul Smârdan
Articole Similare

121
VIDEO Un trend pe TikTok face înconjurul lumii: secretul neașteptat pentru piele catifelată. Ce spun specialiștii
121

568
Fenomenul scăpat de sub control: peste 13.000 de mame adolescente într-un singur an
568

577
Analiza ministrului Apărării: Iranul evită statele NATO. „Turcia a fost chirurgical ocolită”
577

1.071
Curățenie în curtea MAI! Polițiștii care au trecut linia "linia roșie", trimiși în fața judecătorilor, după operațiunile DGA
1.071

1.780
Ciutacu a "explodat" când a văzut situația românilor blocați în Orientul Mijlociu: Atavuri dure la premierul Bolojan și ministra Oana Țoiu
1.780

1.405
Credite bancare obținute cu acte false și date nereale înregistrate la ANAF: Patru persoane arestate, alte 11 sub control judiciar
1.405

41
ANRE vrea să eticheteze pe culori furnizorii de energie pe baza reclamațiilor primite
41

1.541
Guvernul deschide „cutia neagră” a birocrației: românii pot reclama online abuzurile cu hârtii și drumurile inutile între instituții
1.541

38
Fugar prins după ce ar fi sustras bani dintr-o mănăstire
38

79
Alertă ecologică: Pești morți descoperiți în aval de barajul din Piatra Neamț
79

238
Accident pe DN1: Un mort și doi răniți, după ce două autoturisme s-au ciocnit cu un autotrren
238

53
Doi cetățeni bulgari, reținuți de DIICOT după ce au clonat carduri pentru alimentarea camioanelor în stații de carburant
53

63
Tânără anchetată după ce și-ar fi amenințat copiii cu bătaia, potrivit unui clip postat în online
63

















Comentează