Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Incendiu puternic în Buzău - Trei case au fost cuprinse de flăcări. O persoană a rămas blocată în interior

incendiu pompieri

Un incendiu puternic a cuprins, vineri dimineaţă, trei case din municipiul Buzău. Mai multe persoane s-au autoevacuat, în timp ce una a fost surprinsă de foc în interior, dar a fost salvată la timp de pompieri, transmite news.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, George Creţu, incendiul a fost anunţat în jurul orei 5.00.

La sosirea pompierilor, trei case ardeau: la una dintre locuinţe ardea mansarda, iar la alte două ardeau acoperişurile. Pentru stingerea focului, au intervenit 20 de pompieri.

Mai multe persoane s-au autoevacuat din cele trei case, în timp ce una care nu a mai putut ieşi a fost salvată de pompieri.

Incendiul a fost stins după circa 3 ore şi jumătate, pagubele fiind semnificative. În niciuna dintre case, familiile care le deţin nu mai pot locui până nu vor face reparaţii capitale.

Poliţiştii şi pompierii sunt la locul incendiului pentru a stabili de la ce a pornit focul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.