Autorităţile din Republica Moldova au trimis duminică seara la Bucureşti circa 700 de litri de sânge şi componente sangvine cu o autospecială a Serviciului moldovean pentru Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale, pentru a veni în ajutorul persoanelor rănite în incendiul de vineri seară din clubul Colectiv soldat cu 30 de morţi şi aproape 200 de răniţi, informează serviciul pe pagina sa de internet, dse.md.
Această asistenţă hemotransfuzională este făcută de Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui din Republica Moldova. Iniţial, autorităţile moldovene au indicat că vor trimite 2.150 de produse sangvine, precum componente sangvine (eritrocitare şi plasmă proaspăt congelată), preparate biomedicale sangvine (albumină umană), necesare în situaţii clinice (arsuri, fracturi etc) sau circa 550 kg de sânge.
Un echipaj al Inspectoratului Naţional de Patrulare din Republica Moldova a însoţit transportul până la vama Sculeni, de unde va fi preluat şi însoţit până la Bucureşti de poliţişti români. Potrivit sursei citate, transportul urmează să ajungă la Bucureşti în cursul dimineţii de luni. AGERPRES
Incendiul din Colectiv: Autorităţile din R.Moldova au trimis la Bucureşti circa 700 l de sânge
Explorează subiectul
Articole Similare

531
China a dezvăluit un proiect care îngrozește planeta: ce este Luanniao, nava-mamă dotată un arsenal precum în filmele SF
531

754
Ce tehnologie se pare că ar fi fost utilizat SUA în raidul care a dus la capturarea lui Nicolás Maduro
754

1.445
Apar ipoteze șocante în cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia
1.445

434
Zelenski, anunț important: Kievul a încheiat noi acorduri de ajutor militar cu aliaţii săi din Europa
434

572
Iranienii au scandat duminică sloganuri împotriva autorităţilor de la ferestrele şi acoperişurile caselor lor
572

751
'V-a căzut o bancnontă pe jos': escrocii au găsit o tehnica de distragere care transformă orice retragere de numerar într-un jaf
751

25
Atacuri aeriene israeliene au făcut patru morţi în estul Libanului
25

463
Operațiune de forță: SUA capturează un alt petrolier sancționat ce venea din Venezuela
463

64
Poliţia din Ucraina infirmă informaţiile privind un presupus schimb de focuri într-un mall din Hmelniţki
64

642
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski a făcut bilanțul săptămânii: Rusia a folosit 1.300 de drone, peste 1.200 de bombe ghidate și 50 de rachete, majoritatea balistice
642

2.409
Plan controversat readus în joc de Moscova: Rusia vrea plasarea Ucrainei sub administraţie internaţională
2.409

1.245
Donald Trump alocă cinci miliarde de dolari pentru Gaza și cere demilitarizarea completă a Hamas!
1.245

5.830
Premierul Slovaciei izbucnește după discuțiile cu Marco Rubio: Kievul șantajează Ungaria cu livrările prin conducta Drujba
5.830

















Comentează