Incendiul de vegetaţie de la Delineşti, judeţul Caraş-Severin, s-a extins la aproximativ 25 de hectare şi se manifestă violent, în mai multe focare, din cauza vântului şi a ierbii înalte, fără a ameninţa, la acest moment, locuinţele, a informat, duminică seara, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin.
Pompierii militari, sprijiniţi de lucrători silvici şi resurse aeriene, continuă intervenţiile pentru localizarea şi lichidarea incendiilor izbucnite în mai multe zone ale judeţului.
La Delineşti, suprafaţa afectată de incendiu a crescut de la aproximativ 20 de hectare, cât fusese estimată iniţial, la circa 25 de hectare. Pentru limitarea focului intervin 16 pompieri militari cu două autospeciale de primă intervenţie şi comandă şi două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, alături de patru lucrători silvici. La misiune participă şi o resursă aeriană a Inspectoratului General de Aviaţie (IGAv), care a efectuat până în prezent 30 de aruncări cu apă asupra focarelor.
"Incendiul se manifestă violent din pricina vântului şi a ierbii înalte, dar în acest moment nu ameninţă locuinţele cetăţenilor", a transmis ISU Caraş-Severin.
În Parcul Naţional Domogled, în zona Băile Herculane, incendiul se manifestă în continuare cu flacără redusă şi degajări de fum, pe o suprafaţă de aproximativ 2,5 hectare.
Elicopterul Inspectoratului General de Aviaţie trimis în sprijin nu poate desfăşura, pentru moment, misiuni de stingere din cauza curenţilor de aer, care reduc eficienţa aruncărilor de apă şi pun în pericol siguranţa echipajului. Misiunea aeriană va fi reluată în funcţie de evoluţia condiţiilor atmosferice.
Incendiul din zona Domogled este monitorizat şi supravegheat de la sol de lucrători silvici ai Ocolului Silvic Băile Herculane şi ai Parcului Naţional Domogled - Valea Cernei, care intervin pentru stingerea eventualelor bucăţi de lemn aprins care pot cădea de pe culmi.





























