Începe construcția unei autostrăzi spectaculoase prin munți: 63 de poduri și 19 tuneluri în doar 38 de kilometri

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 30-06-2025 22:21

Actualizat: 01-07-2025 01:21

Article thumbnail

Sursă foto: Captura video

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a anunțat, duminică, 30 iunie 2025, demararea oficială a etapei de proiectare pentru lotul 2A Ditrău–Grințieș, cel mai lung segment al secțiunii montane a Autostrăzii „Unirii” (A8). Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis la începutul lunii iunie, iar durata prevăzută pentru realizarea Proiectului Tehnic este de 14 luni.

Lotul 2A are o lungime de 37,9 kilometri și traversează județele Harghita și Neamț, parte a secțiunii montane Sărățeni–Pipirig, ce însumează 116 kilometri. Segmentul este considerat unul dintre cele mai dificile tronsoane de autostradă proiectate în România, dat fiind relieful accidentat și complexitatea tehnică a lucrărilor.

Potrivit CNIR, lotul Ditrău–Grințieș va include nu mai puțin de 63 de structuri inginerești – poduri, pasaje și viaducte –, precum și 19 tuneluri, necesare pentru străpungerea masivelor muntoase. Durata totală estimată de realizare a lucrărilor este de 54 de luni, iar valoarea contractului depășește 6,14 miliarde de lei.

Constructorul desemnat a avut deja o primă întâlnire cu reprezentanții CNIR în cursul săptămânii trecute, întâlnire în cadrul căreia au fost discutate aspecte organizatorice și financiare. Antreprenorul și-a exprimat intenția de a accesa avansul financiar pentru etapa de proiectare, conform prevederilor contractuale.

Finanțarea pentru acest proiect major este asigurată din fonduri europene nerambursabile aferente Programului Transport 2021–2027, completate de fonduri de la Bugetul de Stat. Ministerul Transporturilor, prin Direcția Generală Programe Europene Transport, a confirmat disponibilitatea alocării sumelor necesare pentru derularea contractului.

Autostrada A8 – cunoscută și ca Autostrada „Unirii” – are o importanță strategică majoră, deoarece va asigura conexiunea rutieră între Transilvania și Moldova, facilitând mobilitatea persoanelor și a mărfurilor și contribuind la dezvoltarea economică a regiunilor istorice.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri