Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Începutul sfârșitului pentru Nicușor Dan. A ajuns să ceară ajutorul PSD

Primaria Capitalei
Nicusor Dan

După cum arătam joi, din sursele redacției noastre, disperarea Primarului general a atins cel mai înalt nivel posibil. Iar asta pentru că, așa cum presa a relatat, luni este termenul până la care va trebui să răspundă somației Prefectului Capitalei și să pună la dispoziție documentele suspecte trimise de Nicușor Dan, sub semnătura proprie, inclusiv judecătorilor.

În caz contrar, reprezentantul Guvernului în teritoriu anunță că va suspenda, prin instanța de contencios, Hotărârea de Consiliu General din anul 2000, privind Zonele Construite Protejate. Or, din ceea ce deja a devenit public, actualul edil se află în cel mai mare impas al carierei sale, atât de ONGist, cât și de primar.

Pe lângă întețirea vocilor critice la adresa sa, dar și în pofida susținerii pe care încă o are din partea alianței PNL-USR-PMP, verificată chiar săptămâna aceasta la votul pe buget, acuzațiile cu iz penal par să prindă contur, conform surselor noastre.

Mai mult, dincolo de dublul discurs privind PUZurile - în cazul celor de sector luptând pentru suspendare, iar în cazul PUZului zonelor protejate nu, deși în toate cazurile viciile de adoptare sunt aceleași și la fel de evidente, persoane bine informate din cadrul PMB susțin că organele de cercetare penală sunt pe fir în mai multe spețe strâns legate de activitatea fondatorului USR.

Or, pentru a putea amâna măcar un deznodământ periculos inclusiv pentru propria libertate, dar și pentru a putea controla singur autorizațiile de construire emise în București, Nicușor Dan ar fi ajuns chiar la un gest disperat, acela de a căuta sprijin la PSD.

Eroul luptei împotriva "ciumei roșii", campionul #rezist și cel mai mare inamic local al PSD pare să fi luat legătura cu cel puțin unul sau doi dintre liderii de cel mai înalt nivel ai partidului care urmează să preia guvernarea în mai.

Încercând să profite de acest context, al rotativei guvernamentale, șeful municipalității ar fi invocat, absurd desigur, afectarea PNRR sau a monumentelor din Capitală, în cazul în care el va pierde controlul asupra autorizării în zonele protejate. Evident că nu există vreo legătură între banii europeni din PNRR sau monumente și respectivul PUZ, al Zonelor Construite Protejate, alta decât interesele cel puțin oculte ale susținătorilor actualului Primar general. Dacă în ce privește relația cu UE lucrurile sunt ușor de intuit, la capitolul obiective de interes ce ar fi afectate, situația este exact opusă celor susținute de Nicușor Dan: în cazul suspendării legitime a acestei documentații, pe criterii elementare de legalitate, autorizatiile revin la primăriile de sector, unde exigențele sunt infinit mai mari, din cauza condițiilor severe ale Ministerului Culturii.

Schimbarea fundamentală, în caz ca Prefectul Capitalei va acționa conform somației, va consta în faptul că orice eventuală autorizație pe zonele protejate se va obține mult mai greu, respectând toate criteriile cerute de lege, și nu ca acum, după bunul plac al PMB, în baza unei documentații care, aparent, nu există.

Este vorba despre acele zone pentru care, la solicitarea unui ONG, Primăria generală a răspuns că nu există documentații în arhivă. Altfel spus, că regulile după care se pot aproba edificări în zonele sensibile (și cele mai scumpe ale Capitalei) nu au fost, practic, formalizate niciodată, lăsându-i actualului edil libertate absolută, ca să nu spunem discreționară, în a decide cine și unde are voie să construiască.

Mai interesant este că intervenția politică pe lăngă PSD putea viza o formă de presiune indirectă asupra Prefectului Municipiului București, spre a nu-și îndeplini atribuțiile prevăzute de lege. În această ipoteză, s-ar dovedi încă o dată disperarea lui Nicușor Dan de a bloca proceduri legale absolut imperative, pentru a-și salva, in extremis, propria situație. Ceea ce confirmă că gradul de disperare înseamnă, de fapt, începuthl sfârșitului pentru edil.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.