Uneori, tocmai sistemul creat pentru a apăra adevărul devine cel care distruge vieți. Povestea lui Robert DuBoise, din Florida, este o mărturie cutremurătoare despre fragilitatea justiției și despre prețul unei erori judiciare. Zeci de ani din viața unui om au fost șterși din cauza unei greșeli.
Totul a început în 1983, la Tampa, când o tânără a fost descoperită ucisă. Presiunea publică și dorința autorităților de a găsi rapid un vinovat au dus la o anchetă grăbită. DuBoise, un adolescent de doar 18 ani, a fost arestat pe baza unei presupuse urme de mușcătură pe corpul victimei și a declarației unui informator din închisoare, dovezi care, mai târziu, aveau să se dovedească profund eronate.
Nicio probă fizică nu îl lega direct de crimă. Cu toate acestea, a urmat un verdict de vinovăție și o condamnare la moarte, comutată ulterior în închisoare pe viață. Au urmat 37 de ani petrecuți între ziduri reci.
Robert a contestat neobosit acuzațiile, a respectat regulile, a devenit pentru unii deținuți dovada că speranța poate supraviețui chiar și când ușile se închid definitiv. Familia lui a rămas alături, iar organizații pentru drepturile omului au continuat să caute fisuri în dosar.
Salvat de tehnologia ADN
Schimbarea a venit în 2020. Tehnologia ADN, inaccesibilă la momentul condamnării, a fost aplicată pe probele rămase. Rezultatul a fost fără echivoc: profilul genetic nu era al lui DuBoise, ci al altei persoane. După aproape patru decenii, Robert a fost achitat complet și eliberat.
Statul Florida și-a cerut scuze public, iar despăgubirea stabilită, 14 milioane de dolari, se numără printre cele mai mari plăți acordate vreodată în acest stat pentru o condamnare pe nedrept.
În fața camerelor, Robert a spus simplu: „Am pierdut viața pe care trebuia să o trăiesc, dar nu pot trăi cu ură. Aleg să merg mai departe.” Declarația a rezonat cu mulți, însă ecoul cel mai puternic s-a auzit în sistemul judiciar.
Cazul a impulsionat reevaluarea tehnicilor de identificare și a modului în care sunt folosite dovezile în instanță, mai ales cele bazate pe interpretări subiective, precum urmele de mușcătură.
Organizațiile pentru drepturile civile cer acum schimbări mai profunde, pentru ca astfel de greșeli să fie prevenite, nu reparate după decenii. Astăzi, Robert își reconstruiește viața în libertate și încearcă să îi sprijine pe cei care au trecut prin experiențe similare.
Trecutul nu poate fi șters, dar faptele care au ieșit la lumină îi rescriu locul în această poveste.
Comentează