Incident armat cu victime la o centrală nucleară din India

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 08-10-2014

Actualizat: 08-10-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un ofiţer paramilitar care asigura paza unei centrale nucleare şi-a împuşcat mortal trei colegi miercuri în sudul Indiei, într-un atac armat ale cărui circumstanţe nu au fost încă stabilite, au anunţat miercuri autorităţile, citate de AFP.

Atacul a avut loc într-un sediu al Central Industrial Security Force (CISF) situat la câţiva kilometri de centrala de la Kalpakkam, în statul Tamil Nadu (sud).

CISF se ocupă de paza unor locaţii sensibile în India, precum anumite clădiri guvernamentale, monumente ca Taj Mahal şi centrale nucleare.

Potrivit Xinhua şi DPA, în incidentul armat, care ar fi fost provocat de o altercaţie, ar mai fi fost rănite încă două persoane.

'Se adunaseră pentru tura de dimineaţă când bărbatul a deschis focul', a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al CISF, Hemendra Singh.

'Studiem problema şi verificăm ce s-a întâmplat. L-am arestat imediat pe atacator şi l-am predat poliţiei', a adăugat el.

Atacatorul, Vijay Pratap Singh, un agent de pază foarte experimentat, se află în 'stare de şoc'.

'Nu este ca şi cum ar fi fost nou, făcea această meserie de 24 de ani. Vom clarifica ce s-a întâmplat după interogatoriul său', a mai afirmat purtătorul de cuvânt, precizând că centrala nucleară unde a avut loc incidentul armat funcţionează normal. Aceasta a fost avariată în timpul tsunamiului din Oceanul Indian din 2004, care s-a soldat numai în India cu 6.170 de morţi.

Agerpres

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri